Ce scriam ieri si uite ce am gasit azi in "CAPITAL"

)
Mustele de pe scaunul electric
Articol de DRAGOS NEDELCU
Dupa aderare, fermierii vor trebui sa foloseasca aparate cu impulsuri electrice de inalta tensiune pentru distrugerea mustelor.
O reclama la o marca populara de bere face bascalie de faptul ca, dupa aderare, gainilor trebuie sa li se ofere un spatiu civilizat de convietuire. E interzis sa aglomerezi bibilicile, cate o suta pe metrul patrat. si acesta nu este singurul exemplu.
Un proiect menit a stabili “codul de bune practici in fermele agricole” aduce milioanelor de tarani, deveniti peste noapte fermieri, obligatii asemanatoare celor din UE. Dintre obligatii, cea mai interesanta mi s-a parut a fi aceea potrivit careia, dupa aderare, fermierii vor trebui sa foloseasca aparate cu impulsuri electrice de inalta tensiune pentru distrugerea mustelor, drept alternativa ecologica la eliminarea insectelor cu produse chimice. Daca nu respecta aceasta obligativitate, fermierii nu vor mai primi subventii comunitare. Mai vreti un exemplu? Pentru a evita omorarea iepurilor si a cartitelor, fermierii vor fi obligati sa instaleze alarme la cositoare. Atat teoretic, cat si practic, mai sunt doar patru luni pana la aderarea de la 1 ianuarie 2007.
Timp insuficient pentru ca fermierii sa-si insuseasca traducerile de la Bruxelles care definesc acest cod de bune practici. Pentru ca, in mod cert, totul pare o mare bulversare birocratica. Iar timpul de aliniere la practicile europene, mult prea redus. Acum, e adevarat ca niciunul dintre noi nu iubeste mustele si am vrea sa le vedem pe scaunul electric, dar usurinta cu care vorbim despre schimbari sperie. Optimismul cu care guvernantii trateaza chestiuni care par de domeniul paranormalului pentru majoritatea fermierilor arata ca Romania este mult mai departe de acea absorbtie a fondurilor comunitare cu care a inceput sa se mandreasca ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur. Disparitia steguletelor rosii nu confirma, la fata locului, imbunatatirea performantei agriculturii romanesti. Multi fermieri renunta la Sapard sau Fermierul prinsi intre birocratia statului, incapatanarea bancilor si lipsa de informare la nivelul administratiei locale. Adancirea saraciei la sate este privita cu o curiozitate monstruoasa de catre mai marii zilei preocupati de aderare, dar nu si de integrare. La nivel rural, 99% din primari trateaza viitorul cu aceeasi usurinta cu care ne-au facut sa credem ca la sate timpul se scurge mai greu.
Ma mai intreb ceva: cine va verifica, dupa 1 ianuarie 2007, ca fermierii nu au afectat modul de viata al organismelor din sol in urma araturilor de primavara si toamna?. Cu alte cuvinte, pana si ramele sunt protejate de la Bruxelles. Banii pentru salvarea lor vor veni, dar noi vom ara tot cu calul, iar surpriza va fi imensa: in felul acesta, Romania respecta normele de mediu.
Acesta este linkul de unde am preluat articolul de mai sus :
http://www.capital.ro/index.php?a=24753&shift=1