Genti, maimutareala aia, e o feerie pentru copii, sa vada personajele miscand, sa fie printre ele, sa se implice in actiunile lor. Pentru ei, asa cum in carte nu sunt din hartie, nici pe scena nu sunt papusi, ci personajele in sine.
La un moment dat, gradinita unde erau ai mei a organizat petrecerea de sfasit de an la Teatrul Ion Creanga, de papusi. Cei de acolo au avut o initiativa fericita, au facut un tunel de hartie, ca un acordeon, din sala pana afara, intrai prin tunel si ajungeai in sala. Tunelul avea un fel de buzunare, unde erau papusi mari care se miscau cand treceau, faceau cu mana, topaiau. Cand Alba ca Zapada i-a intins lui Tudor un mar, el l-a luat, dar eu nu am putut sa-l mai misc de acolo.Statea si admira papusa, pur si simplu nu voia sa plece mai departe. Teatrul de papusi e o arta, e drept, pentru lumea copiilor. Probabil ai avut tu ceva impresie neplacuta in copilaria mica, de ti-ai pierdut dragul de asemenea povesti.
Eu am avut o idee care poate pare mai ciudata, dar am dus copiii dupa ce au crescut putin, intai la opereta si pe urma la opera si balet. M-am gandit sa incep cu ceva usor, mai muzical, sa nu ii plictisesc la varste mici. Am avut locuri in randul intai, unde vedeau si sub scena orchestra, deci daca ii pierdea subiectul puteau trage cu ochiul la activitatile de acolo. Era cred Contesa Maritza. Aveau vreo 4-5 ani si au stat nemiscati si atenti, erau pur si simplu teleghidati, n-au pierdut nimic, personajele erau foarte aproape, erau ca intre ei. Cand s-a terminat si lumea aplauda, au adormit instantaneu
