Pentru ca este impodobit iarna ca un brad de Craciun si pentru ca l-am vazut in multe gradini de pe TM, m-am gandit sa va propun acest topic. Piracantul sau, tradus, spinul (tufa spinoasa) de foc este un arbust din familia Rosaceae, la fel ca paducelul cu care se aseamana mai ales prin spinii lungi, conici, ascutiti, de temut. Din experienta mea si din ceea ce am mai vazut prin parcuri, benzinarii, gradini, pot sa va spun ca poate fi taiat ca o tufa globulara, compacta, in forma piramidala sau, asa cum am facut eu, dirijat orizontal pe sarme subtiri. In toate aceste situatii trebuie sa avem grija sa nu taiem ramurile tinere florifere, altfel splendoarea autumnala a fructelor va fi ratata. Am vazut si tufe complet netaiate, dar aspectul este destul de dezordonat. Florile nu sunt neparat un spectacol, mirosul loc este cam greu. Fructele, in schimb, in functie de varietate, pot avea culori de la galben, toate gamele de oranj pana la rosu intens si sunt abundente. Se spune ca fructele ar fi de folosit la diverse preparate, eu nu am fost curioasa sa incerc. Cred insa ca pasarile nu se dau in laturi, primavara mai raman putine fructe pe ramuri. Cu o foarfeca obisnuita sau chiar cu o forfecuta, eu tai toti ciorchinii de fructe ramasi. Munca e cam migaloasa primavara, dar am observat ca, daca nu fac asta, pe ramura respectiva nu voi avea fructe. Se inmulteste usor prin butasi, eu am incercat si s-au prins.
Postez si cateva fotografii ce piracantul meu - in mai multe ipostaze.