TRANDAFIRI

Started by diana, February 21, 2007, 08:51:10 PM

Previous topic - Next topic

Dan Hibiscus

Cultura trandafirilor
Plantarea
Perioada favorabilă pentru plantare este toamna, în perioada cuprinsă între mijlocul lunii octombrie-mijlocul lunii noiembrie. Plantarea de primăvară trebuie făcută înainte de pornirea mugurilor, adică până la mijlocul lunii martie sau cel târziu până la mijlocul lunii aprilie în anii cu iernile lungi.
Dimensiunile gropilor de plantare sunt de 40 x 40 x 40 cm.
Distanţele de plantare depind de mai mulţi factori: grupa trandafirilor (teahibrizi, floribunde, etc.), vigoarea soiului şi scopul urmărit. Prezentăm mai jos, informativ, distanţele minime de plantare pentru trandafirii folosiţi cu scop ornamental în parcuri sau grădini:
Grupa    Distanţa minimă
   Între plante (m)   Între rănduri (m)
Teahibrizi    0,5    0,9-1
Floribunde    0,5    0,9-1,2
De parc    1    1,5-2
Englezeşti    1    1,5-2
Acoperitori    0,5    0,7-0,8
Miniatur    0,25    0,7-0,8
Urcători    1,3    2-2,5
Pregătirea pentru plantare constă în fasonarea plantelor, adică scurtarea rădăcinilor la cca 20 cm şi a ramurilor la 4-5 muguri (adică la 15-17 cm) şi mocirlirea rădăcinilor.
Primăvara ramurile se taie scurt, la 2 – 3 muguri.
Mocirlirea are loc după fasonare şi constă în introducerea rădăcinilor într-o suspensie de consistenţa smântânii, compusă din pământ, bălegar proaspăt de vită şi apă.
Plantarea propriu-zisă începe prin formarea pe fundul gropii a unui muşuroi înalt de 10-12 cm din sol amestecat cu gunoi bine putrezit. Planta se aşează cu rădăcinile răsfirate pe muşuroi, după care se acoperă cu pământ până la aproximativ 2/3 din adâncimea gropii. Se tasează uşor prin călcare de la exterior spre interior. Punctul de altoire, materializat prin nodul din care pornesc ramurile, se poziţionează cu 2-3 cm sub nivelul solului.

 

Se continuă umplerea gropii cu pământ amestecat cu 4-5 kg de gunoi bine fermentat. După ce groapa s-a umplut, se tasează din nou, se udă cu 8 – 10 l apă în 2 – 3 reprize, apoi ramurile se muşuroiesc până la înălţimea de aproximativ 20 cm faţă de nivelul solului.
La plantarea de primăvară, înălţimea muşuroiului este doar de 10 – 12 cm, deoarece nu mai e pericol de ger, ci doar de secetă.
Foarte important! La plantare nu folosiţi gunoi de grajd proaspăt sau îngrăşăminte chimice, deoarece compromiteţi prinderea plantei!

Lucrările de îngrijire
Au ca scop asigurarea condiţiilor de viaţă optime plantelor, a căror urmare este creşterea viguroasă, înflorirea bogată şi durata de viaţă lungă. Deşi nu toate lucrările au aceeaşi importanţă, neglijarea unora aduce după sine reducerea efectelor celorlalte.
a) Dezgropatul
Prima lucrare a anului se face când a trecut pericolul îngheţurilor sub -7 -8 °C şi mugurii au început deja să se umfle. În funcţie de zonă, acest monent coincide cu începutul sau mijlocul lunii martie.
b) Lucrările mecanice ale solului
Pe perioada de vegetaţie au scopul de a menţine solul afânat şi lipsit de buruieni.
Săpatul de primăvară se face după dezmuşuroit şi tăieri. Cu această ocazie se încorporează în sol îngrăşămintele organice sau chimice.
Praşilele din perioada de vegetaţie se fac la o adâncime mai mică, adică la 8 – 10 cm. În funcţie de gradul de îmburuienare, anual se fac 6 – 8 praşile.
c) Îngrăşarea
Îngrăşămintele organice (de exemplu: gunoiul de grajd) sau îngrăşămintele chimice complexe se încorporează în sol toamna sau primăvara la o adâncime de 20 -25 cm la o distanţă minimă de 25 – 30 cm de tulpină.
În lunile mai şi iunie se pot folosi suplimentar îngrăşăminte foliare, aplicate în 2 – 3 ocazii. Concentraţia soluţiei utilizate nu trebuie să depăşească 1%, iar momentul optim al aplicării este până la ora 10 – 11 înainte de masă.
d) Udarea
În perioadele secetoase udarea se face la intervale de 10 – 14 zile cu o cantitate de 20 – 30 l / mp. Regulile ce trebuiesc avute în vedere sunt următoarele:
•  se umectează stratul de sol în care se găsesc rădăcinile, adică până la 50 – 60 cm adâncime;
•  pe solurile nisipoase se udă mai des şi cu doze moderate, pe gele grele, argiloase, mai rar, dar cu doze mari;
•  se evită udarea frunzişului; udarea prin aspersiune să se facă în cursul nopţii;
•  apa folosită la udare să nu conţină substanţe chimice dăunătoare.
e) Tratamente fitosanitare
Este mai puţin costisitoare prevenirea atacurilor bolilor şi dăunătorilor, decât tratarea prin măsuri curative. Prezentăm mai jos bolile şi dăunătorii cei mai cunoscuţi:
Boala    Condiţii favorabile    Perioada    Fungicide utilizate
Făinarea    Temperaturi peste 25 °C    15 iun.– 15 aug.    Tilt, Karathan, Topas, Systhane, etc.
Pătarea neagră    Perioade ploioase, ceaţă, temperaturi peste 15 °C    15 mai – 15 sept.    Dithane, Captadin, Euparen, Systhane, etc.
Rugina    Perioade ploioase, temperaturi peste 15 °C    15 mai – 15 sept.    Dithane, Captadin, Euparen, Systhane, etc.

Dăunătorul    Perioada de atac    Insecticide utilizate
Păduchii verzi    mai – septembrie    Decis, Fastac, Mospilan, etc.
Păianjenii roşii    iunie – august
în perioade secetoase    Mitac, Nissorum, Danirun, etc.
Tripşii    mai – septembrie    Mospilan, Sinoratox, etc.
Sfredelitorul    aprilie – august    Mospilan, Sinoratox, etc.
Dăm un exemplu de tratamente fitosanitare aplicate în cursul unui an:
Perioada    15 – 20 apr.   1 – 5 mai    5 – 10 iunie    20 – 25 iunie    15 – 20 iulie
Substanţele folosite    Captadin + Mospilan    Dithane + Sinoratox    Systhane + Decis    Bavistin + Nissorum    Topas + Mospilan
f) Îndepărtarea drajonilor de portaltoi
Lăstarii porniţi de sub punctul de altoire sau din rădăcini provin din portaltoiul sălbatic. Dacă nu sunt îndepărtaţi din timp, drajonii sălbatici vor ,,invada" planta.
Tăierea trebuie făcută de la baza drajonilor. La trandafirii altoiţi în trunchi, se îndepărtează şi lăstarii ce apar din trunchi.
g) Tăierile
La executarea tăierilor trebuie să se ţină seama de următoarele reguli:
•  intensitatea tăierilor depinde de grupa din care fac parte trandafirii (teahibrizi, urcători, etc.) şi destinaţi florilor (decor sau flori tăiate);
•  se elimină ramurile atacate de boli şi dăunători, cele rupte sau uscate; dacă tufele au suferit de ger, scurtarea se face până la zona sănătoasă;
•  ramurile ce tind spre interiorul tufelor, îndesindu-le, cele subţiri şi cele bătrâne (peste 3-4 ani) se elimină;
•  rănile provocate la tăierea cu fierăstrăul a ramurilor groase (peste 2 – 3 cm) se ung cu vopsea de ulei sau substanţe de protecţie.
În funcţie de momentul aplicării, tăierile pot fi: de toamnă (de uşurare), de primăvară şi de vară.
Ansamblul tăierilor se realizează prin două feluri de intervenţii: eliminarea sau îndepărtarea ramurilor prin care se înţelege tăierea lor din locul de inserţie şi scurtarea ramurilor, adică îndepărtarea unei porţiuni deasupra unui număr oarecare de muguri.
Grupa    Tăieri
   de toamnă   de primăvară   de vară
teahibrizi    50 – 60 cm deasupra solului    - se lasă 5 – 6 ramuri, fiecare cu 7–8 muguri    se îndepărtează floarea ofilită cu 2–3 frunze
floribunde    50-60 cm deasupra solului    - se lasă 7-8 ramuri fiecare cu 7-8 muguri    se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
de parc şi englezeşti    70-80 cm deasupra solului    - numai porţiunile degerate;
- se răresc (dacă e cazul)   se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
miniatur    12-15 cm deasupra solului    - numai porţiunile degerate;
- se răresc (dacă e cazul)   se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
acoperitori    se scurtează moderat    - se răresc (dacă e cazul)    se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
urcători    -    - se răresc;
- se scurtează moderat ramurile laterale tinere   se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
trandafiri cu trunchi    ramurile de coroană se scurtează la 40 cm    - se răresc la 5-6 ramuri;
- ramurile se scurtează la 20-25 cm;
- pe ramurile principale se lasă 2-3 ramuri secundare scurtate la 3-4 muguri   se îndepărtează florile ofilite cu 2-3 frunze
h) Protejarea contra gerului
După tăierile de uşurarea din toamnă, baza trandafirilor se muşuroieşte cu pământ la aproximativ 20-30 cm înălţime. În cazul trandafirilor miniatur, muşuroiul va avea doar 10-15 cm.
Ramurile trandafirilor urcători se imobilizează prin legare la spalier pentru a evita degerarea lor ca urmare a efectelor nedorite ale vânturilor puternice din zilele de iarnă, când temperatura are fluctuaţii de până la 20 °C în cursul unei zile (amiaza +5 - 6 °C, noaptea -12 -15 °C).
Trandafirii cu trunchi pot fi protejaţi mai greu. Metoda aplecării trunchiului (implicit şi a coroanei) şi acoperirea acestora cu pământ este greoaie (mai ales la plantele în vârstă care au trunchiul îngroşat) şi necesită un volum mare de muncă, existând tot timpul pericolul ruperii şi deteriorării plantei.



Însăcuirea coroanei cu pânză de sac umplută lejer cu paie şi rigidizarea tulpinii faţă de par prin legare în 2-3 locuri este o metodă practică.
Nu folosiţi saci din polietilenă, deoarece nu permit aerisirea, iar în zilele însorite din februarie vor porni mugurii, care apoi pot degera.

myosotis

Quote from: einsteinitza on October 22, 2008, 09:05:25 PM
Myo,tu nu esti harnica? Aoleu atunci eu dorm toata ziua.Ai si gradina,uriasa, ai si o gramada de plante de ghiveci, ai si caini, ai si gradina de legume. Te subestimezi. ;)

Da, bine... ma enerveaza ca nu arata gradina asa cum as vrea eu, adica sa fie ca in revista.  ::)
Danero, multumim pentru informatii.

lala

Mei da si tu poti sa faci poze numai la locurile reusite si sa le pui in revista si altii or sa "viseze"!Nu dezarma,o gradina arata bine dupa 5 ani de munca >:( >:(Numai ca tu,la ce suprafata ai,poti sa faci parc botanic nu gradina!

einsteinitza

Myo, mai demult am avut noi o discutie despre revistele de gradinarit,mai ales cele romanesti.Iei o poza cu gradina ta,asa,mai neingrijita,si in cinci minute arata vis. ;D
Asa ca, ai si tu gradina de revista.
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

gabriela jalba

Turturico,si eu tot asa.Nu stiu de le-a dat ,de nu le-a dat....,dar ii las asa pina in mai 2009. atunci am sa umblu la ei.
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
http://s1142.photobucket.com/user/gabryela3/library/?sort=3&page=

lala

da,da la butasii de trandafiri se ia "caciula"numai   dupa sfintii de gheata adica 9-11 mai. ;D ;D ;D ;D ;D ;D

gabriela jalba

eu am zis asta,din ani de experienta.Am omorit multe rinduri de butasi pina m-am convins ca mai devreme de luna mai nu tre' sa umbli la ei.
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
http://s1142.photobucket.com/user/gabryela3/library/?sort=3&page=

turturica

Da, cunosc, si eu am omorat ...
deci trebuie sa astept pana la anul !

stefana

Pe traseul meu spre servici am vazut un trandafir mai ciudat:

e piticut dar tare frumos. Ce o fi?

lala

Oare e juanita-acoperitor?

einsteinitza

Nu se poate inca face o determinare, e mic si nu stim ce tendinta are la crestere.De abia prin augustul viitor se pot face incercari, se vede puterea ramurilor, daca sunt mi sau nu, cat de des infloreste, acum e prea devreme, o determinare se face cu mai multi parametrii.Sunt multe soiuri cu floare mica cu ochi alb.
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

gomez99

ar putea fi juanita, dar floarea pare ceva mai mare. am mai vazut 2-3 soiuri de genul asta.
daca as avea timp sa mor, as amina pentru ceva mai urgent.


http://ro.fotoalbum.eu/gomez99
http://ro.fotoalbum.eu/gomez999

georgette

Gomez,seamana bine cu juanita ta...

lovetulip

Iubita doamna a Rozelor,

Subsemnatul Vio,domiciliat in orasul unde Daveco a vazut lumina ochilor si sotul lui Pene a facut liceul, :D va aduc la cunostinta ca astazi am cumparat doi trandafiri cu tija inalta.England(rosu) si Virgo(alb). Va rog sa-mi raspundeti in limita timpului la cateva intrebari.
-Trebuiesc musuroiti ca si ceilalti trandafiri?
-Pe timpul iernii sa invelesc cu ceva tulpina a carei dimensiune e de 1m?
-Pe eticheta sunt pozate doar florile si nu-mi dau seama daca marimea florilor este marunta sau mare.
       Multumesc
                             Vio

einsteinitza

Ii plantezi, ii uzi OBLIGATORIU cu cel putin o galeata de apa.
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

lovetulip

Quote from: einsteinitza on October 30, 2008, 07:03:05 AM
Ii plantezi, ii uzi OBLIGATORIU cu cel putin o galeata de apa, faci musuroi, iar cand temperaturile incep sa scada sub zero, ii invelesti si tulpina si coroana cu un sac de iuta umplut cu paie sau ramuri de brad, cateva ramuri si pe tulpina.
Virgo e un teahibrid alb cu floare mare si eleganta. Pe celalalt nu-l stiu.Tunde-l scurt in primavara, florile mari pe tija foarte lunga pot sa se rupa usor.
Multumesc.E o regula ca florile mai marunte de trandafir sa aiba o perioada mai mare de inflorescenta?

Dan Hibiscus

da deoarece consuma mai putina energie si in felul asta traiesc mai mult


intrebarea mea , la trandadirii cu tija normala si care au cite un mugure iesit prin parafina sa-i musuroiesc sau sa i las sa se dezvolte si dupa aia tuns plus musuroit avand in vedere ca vremea "tine cu noi" ?

opiadc


                       Va rog sa-mi spuneti ce sa fac cu cei 2 trandafiri pe care i-am cumparat cu radacina-butasi cu radacinile ambalate- si pe care i-am tinut la caldura in camera si acum au ramurele destul de marisoare, de 4,5 cm!
                         I-am luat de la Indagra saptamana trecuta si i-am in punga in care i-am adus, de aceea nu am vazut decat tarziu;oricum, au crescut mult intr-o saptamana;dar ce sa fac acum cu ei?
                        Voi ajunge sa-i plantez peste inca aproape o saptamana;le rup ramurelele? ca trebuie sa-i acopar cu pamant;la noi nu e asa frig ca si pe aici, prin Bucuresti!
                            Oricum, as vrea sa stiu care este temperatura pana la care pot planta trandafirii si daca acum e prea tarziu, sa-i tin la rece si intuneric pana la primavara, sau cum sa procedez, avand in vedere ca au inceput sa lucreze?

einsteinitza

Fugi si pune-i in pamant fara sa umbli la ramurele.Au dat de cald si cresc.
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

gabi_gabriella

Opia, incearca la Rosafruct .Au trandafiri faini
Ei vand si in prmavara , ce mai au pe stoc .

einsteinitza

Cea mai buna perioada de plantari la arbori si arbusti e toamna.
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

ionut

subscriu la ce a spus Es,a grait un mare adevar dar din pacate,probabil din lipsa unor minime cunostinte,la noi s a impamantenit prostul obicei de a se planta primavara,e adevarat ca si primavara se planteaza dar procentul prinderii e mai mare la plantarile de toamna

einsteinitza

Ma b ucur sa aud ca te inscrii. :)
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

einsteinitza

Nu e numai asta.Sunt intr-adevar informatii importante, dar mai important e faptul ca se organizeaza demonstratii de taieri, de ingrijire,ai de la cine sa ceri o informatie care e chiar adevarata.
Plus ca e bine ca si noi sa ajutam la raspandirea informatiei de calitate, nu dupa ureche, din pacate toti sunt priceputi la flori iar la trandafiri nu mai vorbesc, daca cineva avea in curte trandafiri si parintii sau bunicii faceau o operatiune, sigur asa e bine, nu conteaza ca soiurile noi sunt mai altfel, nu mai sunt vechii buchetari, s-au mai schimbat lucrurile.
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

cara

pentru ca la Brasov au fost si - 6 grade, eu am invelit trandafirul cu ziare si un sac de hartie peste.
azi, era cald si soare, ma intreb daca nu i-o fi prea cald acum, si i-o veni ideea sa se apuce de inverzit...  ::)