Dovleacul

Started by einsteinitza, July 13, 2010, 07:33:16 PM

Previous topic - Next topic

einsteinitza

Nu am crescut niciodata dovleac, doar tartacute decorative, dar poate vreti sa va umbriti o pergola +apl +apl
http://3.bp.blogspot.com/_BGBsQQJxoPQ/Sb_Un4sOnOI/AAAAAAAABDM/Vu1Y501fZzg/s1600-h/CIMG0438.JPG
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

gty

  ho ho ho 
ce e acolo , s-au intins nu gluma
merge de o pergola caci si ai mei vad ca se intind pe zi ce trece
    mai bine ca s-au dus singuri in copac dupa ce le facusem o scarita  +ham

Ionela

"We're not broken, just bent and we can learn to love again!"

http://www.youtube.com/watch?v=mEXCzgpWLm8

Rux

Citi de a trebuie sa pun cind spun mamaaaaa? Cred ca foarte, foarte multi !

penelopa

În afară de faptul că sunt imenşi şi inestetici, nu le văd utilitatea într-o grădină particulară ............. decât, dacă îi scoţi la vânzare cu ... felia. ;D
Altfel, câte plăcinte poţi face odată din acel dovlecioi  ???

einsteinitza

Dar uite, in spate, e varianta cu vinetele, iar un fir de dovleac din asta e foarte simpatic. Cu hamacele alea, e o senzatie pe terasa, parca ii vezi cum se leagana dovlecii aia si se amuza ::) Apoi, nu trebuie sa-i mananci pe toti, ii folosesti de decoratiune de toamna, mai agati niste porumbi stiuleti si e ca la terasele alea cu vin si pastrama, dar e crescut acolo ;D
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

Mihai

In locatia aia eu as da o petrecere de Halloween.
Ar fi tare de tot ,nu? :D :D :D

einsteinitza

Decoratiunile gata crescute. :D
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

geodezia

acestidovleci sunt din aia giant de am luat seminte anul trecut de la seminte.de anul trecut am pus doar 2 seminte in pamint si nu s-au facut anul asta am pus conform sfaturilor ca pe rosii in paharute si pe urma harst in gradina din coasta si surpriza am si eu 1 buc de dovleac urias da trebe sa il ud ca asa nu creste deloc .am observat de asemenea ca mai are unu da mai micut in virf acu sta saracu agatat de un gard ca s-a lungit are vreo 10m si s-a catarat pe gard . nu a facut dovleci decit cind s-a catarat pe gard . in gradina am pus de asemenea 2 fire si ioc nu le merge ca astia 2-3 care ii am in coasta .as fi bucuroasa macar 1 sa se faca ca lumea sa obtin seminte si cred ca si eu trebuie sa il sustin cumva ca in imagine


costieanuconstantin

langa radacina, ingroapa un PET de 5 - 10 L, cu cateva gauri f. mici sub 1 mm pe lungime si in fund , il umpli la cateva zile  ,tot acolo poti pune si ceva ingrasamant sau tratament de mana  !!!

geodezia

multam asa am sa fac tratamentul de mana il fac de cite ori fac la rosii dau peste tot si castraveti si flori si dovlecii si trandafirii si pomi da vinetele din imagine .sunt chiar uriase . n-or avea seminta de vinzare ca pe mine na apuca toate friosanele cind magindesc la ale mele .am cam 70 de buc da le pazesc de mana de gindaci in alti ani nu mii se prindeau mai mult de 15 tufe acu parca am avut ceva pe miini de mi sa-u prins toate si vinete si ardei si rosii mai putin morcovii a iesit pina si neastimparatul de patrunjel .dupa ce fac curat adica smulg buruienile promit poze mai ales cu rosiile .(sper sa nu pata ceva pina atunci ca sa nu mai am cu ce ma lauda)

geodezia


gty

     tartacutele mele din gradina blocului
   

einsteinitza

www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

gabiee

am avut si eu niste seminte de dovlecei ornamentali , la mine s-au facut numai 2 , insa la socrii in gradina .....
http://gabiee.sunphoto.ro/la_socrii_in_gradina/22348648
http://gabiee.sunphoto.ro/la_socrii_in_gradina/22348655
:)

einsteinitza

www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

Pufa

Fetelor, sunt superbe tartacutele voastre.

Ionela

Sper ca aici e locul lor:

"We're not broken, just bent and we can learn to love again!"

http://www.youtube.com/watch?v=mEXCzgpWLm8

Claudiu

Un off in topic  ;D

:( Vreau placinta cu dovleac!

Quote from: Ionela on November 07, 2010, 04:20:56 PM
Sper ca aici e locul lor:



+hypno Nu stiu daca locul lor e acolo. Cred ca am sa iau unul si am sa fac dovleac copt.  ;D

Unul din mirosurile copilariei ce nu-l pot uita e cel de dovleac copt si zahar vanilat.

Si acum il simt cum se raspandeste din cuptor si cucereste toata casa indulcind zilele urate de toamna in agonie sau de iarna viscolita. Cu povesti dovlecesti.

O sa ziceti poate ca voua nu va place gustul si am sa va dau dreptate.  Insa v-ati gandit vreodata ca poate nu l-ati nimerit pe cel care trebuie caci sunt dovleci si dovleci? Ca si oamenii. Si ca mai au si ei tot felul de mofturi si stari? Ca si oamenii.

Insa daca l-ati nimerit, pe cel care trebuie, nu-i veti uita niciodata aromele chiar daca dovleacul nu o sa vi-l mai amintiti. Asa cum nu puteti uita povestile din batrani chiar daca nu va mai amintiti exact cand si cum le-ati auzit prima data.

Tineam dovlecii, ce se facusera in gradina, in beci. Dar nu-i bagam imediat. O vreme ii tineam stransi afara. Apoi cand erau semne ca vine frigul cel mare ii coboram in pivnita. Si stateau. Aveam pana tarziu in iarna. In unele dupa amieze de sambata sau duminica coboram sa aduc cate unul pentru copt. Iarna, treaba asta, era destul de neplacuta, dar cu gandul la dovleac copt nu mai dadeam importanta frigului de afara, iar in pivnita era caldut. La intrea in pivnita crestea un muschi ce ramnea verde si peste iarna datorita microclimatului generat de caldura subpamanteana. Verde. Desi se mai inchidea la nuanta. Deh pivnita de casa veche.

Dovleacul asta copt in cuptor era una din delicatesele iernii. Nu neaparat pentru gustul lui. Cat pentru aromele lui. Ciudat. Am pomenit de muschiul de la intrarea pivnitei si brusc mi-am amintit de o intamplare de acum vreo treizeci de ani.
Nu stiu cati au vazut la noi mlastini veritabile de munte cu brazi frumosi si nu foarte desi, incat poti sa le vezi splendoarea . Si ... am uitat ce alti arbusti dar unde desimea lor nu e asa mare si solul e acoperit cu un covor gros si de un verde viu, aparte, de muschi ce nu sufera de sete, covor placut privirii si care te imbie la plimbare. Desi numai pentru plimbare nu e facut. Sunt locuri numite "La tina" tina=noroi, un fel mlastini diferite de cele pe care vizualizam uzual la auzul acestui cuvant. O data am avut o experienta cam neplacuta intr-un loc unde am avansat, pe un astfel de covor de muschi, pe o distanta maricica, in numai cateva minute, sondand solul cu un toiag din lemn de alun. La un moment dat am vazut sub o salha, un fel de brad, ramasitele unui schelet de vaca ce mai avea carne inca pe coste. M-am gandit ca o fi fost vreun urs. Nu stiu si nici nu am aflat ce a fost. Am dat sa ma intorc dar cu toata sondarea ce o faceam terenului brusc m-am afundat cam cam 25-30 cm. Si nu mai gaseam calea tare. La orice pas piciorul intra adanc in sol. Mi-a trebuit aproape o ora sa ma intorc pe distanta ce o parcusesem in 10-15 minute. Acum rad la amintirile astea dar nu m-am mai bagat niciodata pe acolo. Candva am umblat mult de tot , pe munte.  Tare imi mai placea sa "vagabondez" prin paduri. Insa nici un taran cu minte nu se baga prin locuri de alea. Concluzia e una singura ...  Dar pe vremea aia eram pe la 18 ani asa ca ...

Apropo, ati auzit de  "Taul de la Balamireasa". Cica si acolo sunt zone ca cele ce le-am descris, dar fara brazi si tufisuri. Un fel de platou sub care iti joaca pamantul sub picioare. tare regret ca nu am ajuns acolo desi am trecut de multe ori pe aproape. Sunt atatea legende ciudate legate de unele locuri.
Sa mentionez vreo doua ...
Cica "Bala mireasa" e un tau fara fund. Cand tuna si fulgera ies din apa oameni cu tzundra intoarsa. Tzundra e un fel de haina larga si lunga, un fel de suman. Deci din tau ies oameni napraznici, cu priviri din care sar scantei si care incep sa se agite intr-un dans salbatic, amenintand cu batele lor groase si noduroase si urland fioros catre cer. De cate ori n-am visat sa merg sa-i vad, ... minte de copil prost in loc sa scuip in san cum faceau unii mai cu scaun la cap.
Intreband de unde vine numele locului am aflat legenda acestuia. Pe vremuri de multe ori fetele se maritau la distante mari. Cand venea vremea maritisului li se punea lada cu zestre in carul tras de boi, urcau si fetele si duse erau. Cica uneori fetele era urcate in astfel de caruri care ajungeau de cu seara cu o zi doua inainte de targ, pe varful Gaina si acolo isi aflau ursitul. Urcau si zestrea si fata in alt car tras de boi si de multe ori treceau ani in sir pana cand fata isi mai vedea casa parinteasca. Uneori niciodata. Dar asta era de mult de tot cand oamenii erau mai rari si e alta poveste. Revenind la numele Taului de la Balamireasa mi-au zis ca demult, candva, o fata frumoasa imbracata in mireasa, era dusa sa se marite. Ea si lada de zestre erau in carul tras de boi. Pe o portiune drumul de car trecea pe langa tau. La un moment dat boii au vazut o vaca, s-au smucit si s-au luat dupa ea. Omul care conducea boii mergand pe langa ei nu i-a mai putut stapani. Vaca fugi inspre tau. Scapati, boii au luat-o si ei vijelios la fuga drept inspre tau, tragand si carul dupa ei in care era biata mireasa si inecandu-se acolo cu totii. Si boii si fata. De atunci taului i se spune La Balamireasa.
Povestea asta am auzit-o cand eram copil de la un mos al meu. Insa oricat de copil eram stiam si eu un lucru. Boii nu se iau dupa vaci. Ceva nu era in regula si mintea mea de copil refuza sa creada asa ceva desi unii intareau ca asa a fost ca la fel stiu si ei povestea, din mosi-stramosi.
In fine povestea a ramas poveste insa de curand i-am spus legenda unui prieten pasionat de ele. M-a intrebat:
- Iti dai seama cat de veche e povestea?!
- Da e veche, ca o stiu dela mosu, care o stia de la mosu, care ...
- Nu! Nu-ti dai seama. Romanii (aia de la Roma, fac precizarea pentru a inlatura o confuzie generata de lipsa de diacritice) nu castrau taurii ce ii foloseau la carute! Castrarea a inceput sa se practice tarziu.

Sa mai adaug ceva. Am intrebat, normal copii sunt curiosi, si totusi carul si fata nu au mai fost scosi de acolo? Nu, taul nu are fund era explicatia generala. O data unul mi-o zis ca taul e atat de adanc incat coboara pana la nivelul marii si apoi pe sub pamant continua cu un tunel larg ajungand pana undeva in adancurile Marii Negre. Acolo, in haul cela negru,  ar fi un curent atat de puternic incat tot ce cade in lac ar fi tras pana in mare ...  si ca la cateva luni valurile marii ar fi aruncat pe plaja resturile carului, al boilor si al fetei. Acum cred ca cel care povestea radea de gura  cascata de copil, dar mintea mea deja isi inchipuia ca demult, candva, valurile marii au aruncat resturile unui car tras de boi cu o fata in el. Undeva pe o plaja cam ca  cele de la Eforie, singurul loc in care vazusem Marea cea mare pana atunci. Dar mai stii poate nu radea .. poate chiar credea. O sa radeti, dar imi propusesem ca atunci cand voi reveni in oras, eu stand mai mult vara la munte, sa caut stiri de demult despre un astfel de eveniment. Nu se putea, ziarele trebuie sa fi scris undeva stirea asta, era prea de tot ...  Nu mai stiu din ce motive nu m-am tinut de cuvant si nici pana azi nu am cautat inca stirea in ziare ... Poate ati citit voi,  pe undeva prin ziare, despre o stire ca asta si-mi spuneti si mie.

Am cam uitat povestea dubelor. Dubele ar fi erau niste lespezi mari de piatra care desi ar semana a stanci uriase, de fapt candva, foarte demult au servit drept mese uriasilor. Am cam uitat. Totusi tin minte o varianta mai aparte. Cica lespezile astea ar fi servit drept locuri sau puncte de aterizare celor ce veneau din alte lumi. Azi sunt convins ca baciul ala care mi-a spus-o l-a citit inaintea mea pe Ion Hobana cu OZN-ul lui si problema moderna.

Ca am amintit de uriasi. Stiti povestea lor? De fapt nu e povestea lor, e povestea motilor si anume cum au aparut ei pe pamant. Unii totusi se refera la oameni in general si nu la moti in special. Nimeni nu stiu cum au aparut uriasii pe pamant, daca s-au nascut ei pe locurile noastre sau au venit de undeva. Dar demult de tot, cand inca muntii motilor aveau piscuri inalte si ascutite pe aceste locuri haladuiau uriasii. Nimeni nu are dovezi cum ar fi aratat acesti uriasi dar toti si-i inchipuie ca ar fi aratat ca niste oameni, insa mult mai mari. Mult, mult mai mari. Si de o forta de neinchipuit. Puteau turti un munte cu pumnul lor de uriasi. De fapt ei prin munca lor au domolit varfurile ascutite ale muntilor nostri astfel incat mai tarziu sa poata fi locuiti de oameni. Intr-o zi o fetita de urias se juca cu niste munti trasformandu-i in movilite cu pante domoale. Movilite de uriasi desigur. In jocurile ei a observat cu mirare cum dintr-o crapatura de pamant ce o facuse in jocurile ei au inceput sa iasa niste viermi ciudati, mici si albiciosi cum nu mai vazuse pana atunci. Prinse vreo doi si fugi la tatal ei, agitata, sa-i arate ce a gasit:
- Tata, tata, uite ce viermi ciudati au iesit din pamant!
Cand fata desfacu pumnul si intinse mana catre tata-so ca sa vaza si el, acesta se uita si apoi ii zise cu blandete:
- Draga tatii, du-te si pune-i, cu grija, inapoi, acolo unde i-ai gasit, caci acestia sunt oameni si ei ne vor urma pe pamant.
Asa au aflat motii ca sunt oameni si drept "multzamita" nu i-au uitat si uriasii continua sa traiasca si azi in povestile lor.
Interesant aceasta ultima poveste am citit-o, la muti ani dupa ce eu am auzit-o prima data si intr-o culegere de legende, in varianta un pic modificata. Dar sunt sigur ca cei care mi-au spus-o nu au citit-o nicaieri si ca o stiau de la stramosi lor care la randul lor o stiau de la  stramosii lor care la ... Am zis prima data, pentru ca povestea am auzit-o de multe ori, chiar si ca adult cand unii o spuneau noilor prichidei rasariti pe langa case si si atunci o ascultam cu aceiasi atentie. Povestea asta era spusa cu un fel de sfintenie si nimeni nu facea vreo gluma atunci cand era spusa, nici macar nu zambeau ... doar un fior ii strabatea din cand in cand pe masura ce povesteau. Ca si cum fiorul aducea amintiri din adancuri.

Dar de vrajitoarele care umbau in miez de noapte si furau mana de la vaci? Ati auzit? Niste babe rele, urate si caudate ce traiesc prin unele case din locuri pustii. Case vechi, mici si negre, cu usi ce nu se deschid niciodata si cu ferestre astupate pe dinauntru astfel incat prin ele sa nu treaca lumina zilei. Cu acoperisuri ce parca sunt gata, gata sa se prabuseasca de te miri cum de n-au cazut inca, dar care nu se prabusesc niciodata? Daca le stiti numele amintitimi-l si mie ca nu mi-l pot aminti nici cum, in forma in care l-am auzit demult. Ceva cu iz de "mashtinoaie" cum ar fi numite prin unele parti mamele vitrege dar nu mi-l pot aminti nicidecum oricat m-as forta. Aceste babe sunt in cardasie cu cel al carui nume nu-l spui niciodata in forma directa, altfel esti in mare primejdie. Caci rostindu-i numele il chemi. Ele se pot transforma in animale si intra noaptea in grajdurile vitelor si le musca sau nu mai stiu exact ce le fac dar le fura mana. Si gata! Brusc de a doua zi vacile nu mai dau lapte. Fara nici un motiv vizibil si alta explicatie "nu sa ezista", sarmanele vaci au fost vizitate in miez de noapte. Trebuie sa treaca lung timp pana sa-si revina.
Ciudat candva, am citi intr-o carte despre ierburi, despre un fel de iarba pe care daca vaca ar manca-o ar inceta brusc lactatia. Poate asa o fi. Dar prin alte parti. La noi au fost si sunt oameni care se jura ca le-au vazut pe vrajitoarele astea. Asa unu' o mers intr-o dimineata foarte devreme la vite sa le mulga. Foarte de dimineata ca avea in acea zi niste treburi ce nu sufereau amanare si trebuia sa mearga undeva. Inca era mai mult intuneric si ziua abia incepuse a se ingana cu noaptea. Cand sa intre in grajd, un iepure urias tasni pe langa el. Omul lua iute o piatra si o arunca dupa el dar numai il atinse usor la un ochi si jivina scapa. Saracul om degeaba merse cu galeata sa mulga vacile, in ziua aceea se intoare cu ea goala. Banui el cam ce se intamplase si ce fu acel iepure care tocmai noaptea isi gasise treaba pe acolo. Chiar si banuia pe cineva. Dar avu curand si dovada cand vazu curand pe cotoroanta ce o banuia, cu un ochi vanat prin care nu mai vedea mai nimic. Si exact ochiul de pe partea in care nimerise el iepurele. Acestea sunt dovezi de netagaduit, ce le-am auzit cu urechile mele.

Dar de Huda Dracului ati auzit? Huda insemnand gaura pe limba noastra. Huda asta de care vorbesc ar putea parea un fel de pestera dar de fapt se spune ca e un tunel secret ce ducea pe sub pamant la un castel-cetate, disparut de foarte demult si care nu se mai stie precis unde a fost. Prin acest tunel apartorii castelului s-ar fi putut refugia in caz ca dusmanul ar fi fost prea numeros si ar fi fost coplesiti. Asta ca asta, povesti de astea sunt multe si unele astfel de tuneluri chiar au fost gasite prin alte parti. Dar aici e un mister mai mare. Cica acolo ar fi  ascunse lucruri insemnate. Nimeni nu stie exact ce. Unii spun ca averi nemaivazute. Altii insa soptesc ca ar putea fi mult mai mult acolo. Ce mai mult? Nu se stie, poate niste scrieri vechi.
Eu am auzit ceva mai mult despre huda asta de la un stramos al meu, care a auzit-o de la un stramos al lui care ar fi avut la randului lui un alt stramos dar care a fost mai brav decat toti urmasii lui si ca atare a intrat in gaura. Gaura nu e mare la intrare, si trebuie sa mergi mult taras pana cand se mai largeste cat de cat. Stramosul acesta al meu a povestit ca s-a tarat mult si cu greu luminandu-si drumul cu lumanari ce le pregatise din timp. Cum ziceam la un moment dat incepea sa se largeasca. Apoi tot mai mult si inainta mai usor pana la un moment data cand s-a putut ridica dar nu mai putut inainta caci a dat de niste porti de fier legate cu lanturi si a fost nevoit sa se intoarca inapoi. A planuit el sa revina candva cu scule si sa deschida portile dar nu a mai apucat. Si nu se stie din ce cauza oamenii au inceput sa se fereasca de acel loc, acea intrare subpamnateana capatand in final  numele ce vi l-am spus la inceput.
Aici am fost si pot depune marturie ca am vazut cu ochii mei acea intrare catre lumea de dincolo. Prima intrare, nu portile de fier, dar nu am nici un motiv de indoiala ca acestea exista, desi nimeni nu a mai ajuns de atunci si pana in ziua de azi la ele.
Am fost de doua ori la un interval de vreo 7-8 ani. Prima data am fost doar sa vad unde e si m-a dus un var mai indepartat de-al meu. Nu se putea intra decat pe burta si cu greu. Cum aveam haine bune nu am incercat. Dar am studiat intrarea planuind ca intr-o buna zi sa vin cu tot ce trebuie, desi nu i-am zis asta lui varu-meo care era mai in varsta si om luminat care cu greu s-a lasat induplecat sa-mi arate unde e locul care, altfel, dupa geografia dealurilor nu l-ai banui. Nu s-a intamplat prea devreme, din diverse motive fiind si prea tanar cand l-am vazut prima data. Dar n-am uitat. Cand aveam vreo douzeci de ani, scapasem de armata cam de un an am, am mers acolo impreuna cu doi ortaci. Acestia erau mari pasionati de speologie si asa i-am lamurit sa vina, mai ales ca ei aveau ceva experienta. Eu numai cochetasem cu pesterile prin vreo doua locuri dar usor accessible si niciodata nu intrasem prea mult, desi cei doi amici incepusera sa ma captiveze cu povestile lor inca de vreo 3-4 ani. Parca ma gadila si pe mine misterul subpamnatean, dar nu foarte puternic. Deci am ajuns la fata locului. Ciudat, dar am putut regasi singur locul dupa doar cateva indicatii sumare din partea unor localnici amabili ce-si lucrau campul si care ne-au dat indrumari corecte desi privirile lor nu mai erau atat de amabile cand auzeau ce vrem. La fata locului cei doi cu experienta au studiat situatia. Am indepartat crengi si alte resturi vegetale ce obturau intrarea si ceva pamant, nu mult. Pamant ce se adunase la intare de-a lungul vremii. Apoi cel mai micut de statura dintre noi a intrat primul. Eu neobisnuit in astfel de situatii cand nu l-am mai auzit i-am strigat: Bai, mai esti? El imi raspunse: Da, bai. Apoi dupa o vreme a iesit si a zis ca nu se poate intra mai departe desi parea a continua dar era prea mult pamant ce obtura deschiderea in piatra. Apoi s-a bagat si al doilea amic. El nu a stat prea mult si a revenit. Apoi a zis ca intradevar nu se poate merge mai departe si ca vor trebui sa coopteze alti doi amici de-ai lor, experti in gauri inguste si care aveau o buna indemanare a scoate pamantul depus si a face accesibila inaintarea. Apoi m-am bagat si eu. Am inaintat destul de bine cativa metri, vreo trei-patru, taras. Apoi tarasul a devenit mai dificil ca pamantul incepea sa ma stranga din toate partile, dar am continuat cred ca inca vreo 2-3 metri. Din cate am vazut si eu tunelul, intrarea ce o fi fost, mai continua si dupa urme cei doi avansasera mai mult ca mine. Dar erau si mai subtirei si mai mici decat mine. Nu am putut avansa mai mult ca de data asta ajunsera sa ma stranga si hainele nu numai pamantul. Asa ca am incercat sa ma intorc. Dar am constat ca tarasul inapoi nu mai era asa usor ca cel inainte. Neputandu-ma intoarce trebuia sa avansez cu picioarele inainte si nu aveam experienta la asa ceva. Ba mai mult am constat ca drumul nu era chiar asa de drept cum mi s-a parut a fi cand avansasem si avea un fel de cotitura, nu prea brusca, dar cotitura. Am stat cam mult acolo meditand cam cum m-as putea ondula ca sa ies. Meditand, ca inspre inapoi nu puteam vedea nimic oricat ma cazneam. In timpul meditatiilor mele profunde unul imi striga de afara: - Bai, nu iesi odata ca-i tarziu! Intrerupt asa brusc din meditatii nu i-am putut raspunde decat: - Sper ca o sa ies ...  Si raspunsul meu suna mai mult resemnat decat calm. In fine dupa ce mi-a trecut cheful de meditatii, corpul a descoperit si singur tehnica ondularilor ce-mi lipsea si apoi a fost mai simplu. Afara mi-am exprimat si eu regretul ca nu se poate inainta mai mult apoi am mancat ce aveam cu noi, planuind cum sa revenim cu cei doi experti in largiri . Cica erau mai mititei subtirei si aveau o tehnica speciala cu saculeti ce-i umpleau si-i expediau afara.
Din diferite motive eu nu am mai revenit niciodata. Si nu stiu din ce cauze dar nu m-au mai tentat niciodata gaurile subpamantene si nici fascinanta lume de jos. Nici cei doi amici nu au mai revenit pentru ca initial cei doi experti in largiri nu erau disponibili si apoi si-au indreptat atentia spre alte zone care, din punct de vedere carstic, dupa ei, promiteau mai mult. Cu adevarat locul ala e stapanit de forte aparte. Oricat ai incerca sa-l  invingi e imposibil si oricat ai planui sa revii mai dotat si cu ajutoare aceasta nu se intampla niciodata. Ca un facut niciodata nu  mai ai timpul necesar sau nu gasesti ajutoarele de care ai nevoie. Insa sa-l vizitezi cu privirea intrarea da, ti se permite sa o faci din cand in cand. Insa sa-l provoci, doar o singura data in viata.

Dar povesti stiti cu stafii, strigoi, moroi stiti. Sunt multe. Le tin minte numai pe cele care le-am dat de cap. Stafia soldatului. Un om pogan, cu fatza mare si rosie. Aceasta a aparut cam la vre-un an dupa ce s-a gatat ultimul mare razboi. Au inceput sa-l vada oamenii ce veneau tarziu de la camp. Statea rezama de un copac razlet de langa o padure si privea fix spre locul unde avusese casa. Oamenii l-au recunoscut dupa fata lui mare, numai ca acum era alba. O vreme s-au intamplat lucruri ciudate pe acolo dar erau si timpuri ciudate. Jandarii comunisti cautau pe cate unii ce se ascundeau prin paduri. Cate un jandar se mai pierdea de ceilalti si era gasit numai intr-un tarziu, uneori dupa zile de cautare. Cu gatul rupt  si ascuns in tufisuri. Nimeni nu mai indraznea sa umble singur prin unele locuri. Apoi dupa o vreme nu s-au mai intamplat lucruri ciudate si stafia soldatului nu a mai fost vazuta. Odihneasca in pace.

Vorbind de soldatul asta mi-am adus aminte de o alta poveste, tot cu un soldat. De fapt nu ar fi chiar poveste caci sunt fapte reale dar s-au transformat in legenda. Tot asa unul intors de pe front. Isi spusese deschis parerea si comunisti nu iertau asta. Dar reusise sa fuga inainte de a fi ridicat.  Se ascundea prin paduri. Venea din cand in cand acasa. Sa-si vada muierea si copii. O data cand ajunsese casa, inca era ziua. Femeia nu era acasa si nici copii. S-o gandit ca o fi cu animalele pe camp si s-o asezat sa manance mancarea ce o gasise pe masa. Cum manca el asa, vede pe geam cum urcau jadarmii catre casa lui ce era asezat pe la poalele unui deal. Saraca muiere, nu mai suporta hartuirea autoritatilor comuniste si il vandu-se ca sa aiba copii ei parte de liniste. Omul nostru iesi printr-un geam din spate si incepu sa fuga pe deal in sus catre o padure ce nu era foarte departe ducand si arma cu care venise din razboi si de care nu se despartea niciodata. Dar fu vazut. Cateva  salve de mitraliera il culcara la pamant si dupa cateva zavcniri nu mai misca ramanad lungit cu privirea  inspre padurea care se vedea in  departare . Urmaritorii se apropiara cu precautie. Dar omul nu mai misca, era mort. Cand  urmaritorii fura la cativa metri distanta, mortul se intoarse brusc si-si descarca arma in cei care erau mai aprope de el dar ceilalti il terminara cu inca cateva rafale si de data asat muri pentru totdeauna. Era din neamul celor ce-si iau dusmanul cu ei. Odihneasca in pace.

Povestile aurului? Pe astea nu vi le spun caci aurul e pofta poftelor. La vederea lui mintile se intuneca. Fetzele barbatilor se ascut si privirile li se ingusteaza in timp ce-si pipaie jungherele ascunse sub haina iar fetzele femeilor se aprind si ochii li se maresc plini de porniri nerusinate. Aurul nostru e blestemat. E sangele inchegat al pamantului ce s-a scurs cand uriasii s-au luptat cu el domolind muntii semeti de alta data. Nu e permis sa iei din el decat la vremuri de foamete. Si si atunci doar atat cat sa o duci de pe o zi pe alta. Cine ia mai mult piere.  Unde sunt sunt semetii regii daci de alta data ce stansesera care de aur de care nu aveau nevoie? Ce se mai aude de acei increzuti romani ce se scaldara in aurul nostru? Ce a mai ramas din acel austro-imperiu? Comunistii luara si ei cat poftira si acum dusi sunt in pustii. Nu fu de ajuns cati ne calcara cu armele pentru el acum venira unii cu promisuni desarte, o companie de peste zari si mari. Si ce vrea? Aurul? Sa-l ia pe tot si blestemul fie pe capul lor. Ne-am saturat sa-l mai pazim dar sa nu ne strice muntii si pamanturile ...

Dar de povestile cu iele ati auzit? Nu povesti cu dansele, ci cu iele. Da, da cu iele, sanzaienele, dragaicele, vantoasele care apar in unele nopti de vara si danseaza ca nebunele in poienile padurilor la fel de nebune ca "iele", rapind pentru totdeauna sufletul barbatilor ce indraznesc sa le priveasca si intunecandu-le mintile de lumea-i crede smititi mirandu-se de schimbarea lor brusca cand devin tacuti si se topesc vazand cu ochii, dar nu din lipsa de pofta de mancare cum cred vecinii. Ci de dorul ielelor.
Langa Cluj cica ar fi o padure din asta, dar mai dihai decat toate nebunele de paduri la un loc, caci  aparura pe acolo si niste extraterestri. Nu stiu daca fura extraterestri sau nu fura, dar daca fura in mod sigur au venit chemati de puterea ielelor care i-au rapit si impamantenit in mintile oamenilor pentru a-i face mai nebuni decat sunt. I-au rapit pe extraterestri care ar fi trecut pe acolo, de soarta celorlati extraterestri de prin alte parti nu stiu nimic.
Am cautat si ielele dar nu le-am gasit eu ori s-au ferit ele de mine fiind protejat de noaptea in care m-am nascut.
M-am uitat bine si dupa lumini si luminte zburatoare dar nici de astea nu am vazut. Probabil le-au rapit si pe ele sanzaienele.
M-am plimbat mult si pe acolo fiind unul din locurile mele favorite in unele sambete si duminici de vara. Adica Cheile Baciului. In unele locuri padurea e chiar nebuna, alta explicatie nu am pentru felul contorsionat in care cresc, crengile copacilor prin unele parti ale ei. Lungi si subtiri. Si am vazut multe paduri pe unde am umblat dar acolo senzatia este aparte, asa cum aparte e in fiecare padure. In unele paduri simti tacere solemna, in altele tacere ce-ti sparge timpanele. In altele parca timpul a incremeint pe crengile copacilor si ai senzatia ca secolele te apasa cand te plimbi pe sub ei. In altele parca bantuie furiile si copacii cad la pamnat ca paiele. Am vazut unele ciudate in care copacii era parca taiati de la mijloc. Ce vanturi or fi trecut pe acolo? In unele paduri te simti de parca esti acasa, in altele parca cineva se tine dupa tine si abia astepti sa iesi din ele. Insa in padurea din Cheile Baciului te cuprinde un fel stare in care ai fugi dar ceva nu lasa si in loc sa iesi te afunzi tot mai adanc. Nebuna rau padurea asta. Noroc ca nu-i prea mare. Dar de frumoasa e frumoasa insa nu puneti baza pe asta, mie imi plac toate padurile. Dealurile, cum le zicem noi muntilor sunt placerile mele. Si mai nou ador campiile, cand eram mai tanar nu prea agream campiile. Acum nu ma mai satur de florile lor dar le duc dorul celor de la munte si tanjesc dupa cele ale carora voi le ziceti dealuri. Asa e omul nu-i multumit si nu se satura niciodata...
Sa revin, vad ca ielele astea chiar te fura si numai gandindu-te la iele...

Unde ramasesem? Povestile? Povesti mai sunt si vor mai fi dar niciunele ca povestile de altadata. Pe astea le-am cam uitat si eu si vaz ca si voi. Si cum spuneam candva unui prieten, intr-un altfel de poveste de mult trecuta, acum daca le-am uitat iar mosii s-au dus si fagii cei grosi de nu-i putea cuprinde un om i-am taiat, azi cine sa le mai spuna?
Azi povestile se citesc nimeni nu le mai spune si cine ar mai sta sa le asculte.
De fapt ma mint singur, azi povestile nici macar nu se mai citesc. Toti se uita la televizor. E mult mai simplu si in timpul asta poti si rontai floricele de porumb, cocosi cum le zicem noi.  Sau savura o felie de de dovleac copt de culoarea aurului din care ies aburii ... povestilor de altadata.
Acum visand la aburii acestia parca vad din nou imaginea aceea de demult sugerata de oamenii aia cu napraznici care ieseau din tau pe vreme de furtuna si amenintau cerul si ma intreb de unde au scornit locuitorii muntilor mei astfel de povesti. Sau o fi o amintire a dacilor de altadata care cica amenintau si trageau cu sageti in nori pe timp de furtuna ...  Nu stiu dar legenda oamenilor cu tzundra intoarsa (or fi piei de animale?) circula in zona pana acum vreo 20-30 de ani. Poate povestea circula si acum. Poate ca pe asta televizorul nu a reusit sa o ucida. Nu stiu ....


Uf, vad ca de la off in topic, am deviat la off topic. Nu conteaza va rezolva Ionela.  +rsp
Asta e. Toamna, cand vad dovleci, redevin copil. O fi grav?

stefana

Claudiu, tu nu esti niciodata off-topic  +hug

gentiana

Pe mine cu povestea de sub pamant m-ai bagat in sperieti
Si asa sunt io claustrofoba,deja ma simteam prinsa sub pamant(de parca ma prindea cineva sa ma bag acolo)
In privinta dovlecilorsa stii ca-s soiuri care tin de pe un an pe celalalt
Eu am unul (cu coaja aproape alba si cu miez foarte inchis,aproape rosu) care e de anul trecut,e inca intreg si va folosi ca samanta pt anul viitor
Dovleci turcesti li se zice(pulpa e fada dupa mai bine de un an de la cules)
Mai sunt si de aceea sub forma de para-placintari din care unii sunt atat de dulci ca zici ca mama -natura le-a pus zahar
Sa vorbim de placinte de dovleac,strudele cu dovleac,fursecuri cu dovleac sau crema de dovleac,umplutura de dovleac sau........supa-crema de dovleac(e ceva super)

einsteinitza

Claudiu, are dreptate Stefana, ru nu poti fi off-topic, iar povestile tale sunt frumoase si pline de magie.De magia parfumului casei bunicilor, de parfumuri de taramuri ascunse, din padurea Lizucai, povestesti asa frumos.Multumim +apl +rsp
www.helgasicorina.ro
www.cutiacumargele.weblog.ro

gentiana

Daca vb de Lizuca ,nu-l vrea nimeni pe Patrocle sau pe Patrocla?
Cred ca ar trebui sa o spal sa o pieptan si sa i-o trimit lui Claudiu
Apropo de dovleci..........sa va spun ca pisicile mele "pasc" la dovleci daca le lasi coji de dovleci copti?
Anul trecut mama le punea dovleci copti in mancare cand a vazut ca le place sau le facea pasta de dovleci cruzi la mixer
Banuiesc ca au niste substante si pisicile aveau nevoie de ele
Si birmanezele din casa cersesc dovleci copti
Catei ce sa mai zicem
Es e sin productia proprie?
Sa stii ca plang dupa niscai seminte

doinabacau

 Felicitari tuturor pentru productie! La noi,dovleacul se cultiva pentru hrana animalelor,dar se aleg dintre cei mari,cu miezul portocaliu si dulce,cu mai putine fibre si se coc,folosindu-se la placinte de...Ovidenie,Intrarea Maicii Domnului in biserica si,in general,in post. Acum cativa ani mi-a dat cineva seminte de placintar,dovleci mici,ca o para,cu coaja alba,subtire,cu miezul dulce si aromat,minunati . Insa anul urmator a fost seceta si erau in camp si nu s-au facut.Primavara trecuta am gasit plicuri cu seminte,dar gustul nu e la fel de bun. Mi-am propus sa cumpar seminte pana cand voi descoperi din nou savoarea celor dintai. Incercati si dv!

penelopa

Mie îmi place la nebunie plăcinta cu dovleac şi fac de câte ori am ocazia. Numai că nu m-am învrednicit niciodată să cultiv aceată ... legumă  ;D sau ce-o fi ea, însă la primăvară  trec la experiment.  Dacă găsec seminţe bune pe la tăranii mei vecini, îţi trimit şi ţie, Doina.