Filosofie de viata

Started by martipan, March 27, 2008, 10:47:05 PM

Previous topic - Next topic

Ella

Quote from: Erwin on February 12, 2009, 11:24:41 AM
Ella, uite o varianta... Vii cu avionul pe ruta Canada - Londra(Paris) - Cluj si promit ca te astept cu flori :)

Am nimerit pe aeroportul din Londra exact dupa atacurile alea ciudate, nu-ti spun prin ce am trecut. M-am lecuit!
Prefer nemtii, ei au colaborare cu canadieni si-mi pica foarte bine, neschimband compania aeriana, bagajele merg singure si nu trebuie sa le ridic in fiecare aeroport.
Florile le primesc cu drag. (n-am uitat de gloxinia punctata  ;))

Claudiu

Buna

Am avut norocul sa cresc la casa cu gradina si o parte din copilarie nu a fost afectata de demolarile ce au distrus farmecul vietii oraselor noastre. Pe cat imi amintesc atunci cam toata lumea avea un petec de gradina, un petec de fericire. Oricum ar fi fost viata gradina ii completa multe. In timp de razboi gradinile de langa case au facut adevarate minuni. Imi amintesc de un fel de banc ce circula pe la noi pe la sfarsitul aniilor '80, cand criza alimentara isi pusese amprenta peste noi, banc spus in timp ce lumina se stingea peste frigul ce nu-l puteam scoate din apartamente si cand cei batrani ziceau:
"Acum daca am avea mancare am fi ca-n razboi."
Dar multe gardini nu mai existau, casele au fost demolate si locul lor a fost luat de blocuri. Pentru multi petecul de fericire a disparut pentru totdeauna.
Imi amintesc de povestea unui batranel care s-a spanzurat in camaruta lui lasand un bilet in care scria:
"Las totul statului."
Ce sa mai lase? Nici azi, dupa aproape 40 de ani, nu stiu. Statul ii luase tot, tot ce ar fi putut lasa. Poate pantalonii cu bretele, croiti in alta lume si peticiti peste tot cu care trebaluia cat era ziua de lunga prin gradina. De primavara pana toamna tarziu. Si chiar si in unele zile de iarna..
Un altul fusese demolat si cu chiu cu vai, bagandu-se in datorii numai de el stiute, isi luase o alta casuta, una micuta pe o straduta mai la margine, nevroind sa traiasca fara petecul lui de gradina. Dar in numai cativa ani veni si randul stradutei de la margine. Isi rotea furios securea impotriva buldozerelor ce-i demolau gardul in timp ce muncitorii radeau de el iar vecinii lui se uitau cu priviri triste si bovine asa cum se uita turma de bivoli africani la cei doi-trei lei care il sfasie si mananca pe cate unul de-al lor, chiar sub nasul lor. Si ar fi sufient doar ca turma sa se puna in miscare si sa faca leii una cu colbul.
Doar ca la noi nu erau lei, erau sacali ce asmuteau pe unii contra altora.
Imi amintesc cum povestea, vecinul pensionar, de cum s-a intamplat de crengile ciresului nostru erau rupte si barbarizate. Niste muncitori, baieti tineri de la tara, ce demolasera casa din spatele gradinii noastre au rupt gardul ce ne despartea si fiind prea doritori si grabiti nu au mai stat la cules cirese, rupeau crengile cu totul. Si nu crengute mici ... Batranelul a incercat sa ii opreasca spunandu-le ca nu-i frumos ce fac, dar demolatorii l-au amenintat ca trec si la el daca mai zice ceva.
N-as putea sa zic ca erau neaparat baietii rai. Doar prosti ce-si inchipuiau ca pamnatul de la oras e doar pamant ca si curtile lor de acasa. Si erau prosti pentru ca lasasera veninul comunist sa se strecoare in sangele lor. As minti daca as spune ca toti muncitorii din constructii au fost asa. Unii realizau tragedia intelegand ca multi din cei de la oras nu aveau alt pamant decat petecul acela si nici nu aveau sansa sa mai aiba altul vreodata.
Nici nu-si doreau altul, erau multumiti cu petecul lor.
Am avut noroc am scapat de demolarea care a trecut razant prin spatele gradinii noastre iar pe strada mea a luat doar cam jumatate de vieti. Doar? Viata nu mai fost niciodata la fel ca atunci cand aveam vecinii din spate. Linistea si fericirea se dusese de pe strada mea. Pentru totdeauna. Demolarea s-a mutat in alta parte a orasului, reintorcandu-se din cand in cand in zona si luand de fiecare data cateva vietii, bantuind ca o ciuma flamanda ce nu putea fi starpita. Ciuma rosie ce invenina vietile oamenilor asmutindu-i pe unii contra celorlalti.
Am fost "masurati" de vreo trei ori pentru demolare. La ce beep mai masurau ca tot nu-ti mai dadeau nimic.
Gresesc, primeai un apartament in chirie de stat. Asta in ultima vreme ca mai inainte mai primeai ceva dar eu imi amintesc mai bine de ultimul timp cand nu mai primeai practic nimic. Mint, bunicul a primit ceva pentru gradina de langa casa, care nu a avut norocul sa scape. Ceva de genul de 2 lei pentru un pom, mare adica pe rod. Si doi lei erau pe timpul ala pret de o paine. Nu stiu cat a primit pentru metrul-patrat de teren ca in hartiile ce le-am mai gasit nu era trecut decat o liniuta lunga deasupra careia cineva ar fi trebuit sa scrie ceva. Dar n-a scris nimic. Pe hartia de instiintare privind expropierea bunicul a scris ca e de acord dar la pretul pietii. Pretul pietii? Care pret? Nimic nu mai avea pret. Cred ca a scris asa, ca sa scrie ceva, macar sa nu cedeze fara sa zica ceva. Dar ca sa nu fiu acuzat, am auzit ca intr-o vreme primeai ceva bani si pentru pamant, ceva la genul de 50 de bani pe metru patrat pana la 2 sau 2,50 lei.
Viata multor pensionari nu a mai fost la fel dupa demolare sau dupa ce le-a fost luata bucatica de gardina. Multi si-au sfarsit viata in fum de tigara privind tristi pe geam.
De multe ori demolarea venea peste noapte ca o tornada. Stiai ca vine dar nu stiai cand. Multi oameni necajiti. La un prieten a venit instiintarea chiar in ziua de 31 decembrie. A fost ultimul revelion in casa lui, intr-o luna trebuind sa se mute si sa-si abandoneze casa primind un apartament in chirie de stat. Unii mai primeau la inceput oaresce despagubiri dar dupa aia nu s-a mai dat nimic. Dar oare cu ce poti despagubi un om caruia i-ai luat petecul lui de fericire?
Lucrurile se petreceau cam la fel in intreaga tara. O poveste din Bucuresti. O familie a fost instiintata dimineata ca pana la ora 12 la amiaz trebuie sa-si paraseasca casa, aceasta fiind expropiata. Atata cruzime n-am auzit prin alte parti. In cateva ore sa-ti parasesti casa? Ce era razboi? Nu. Era pacea comunista. De ce atata graba? Nu pentru blocuri desigur. tovarasu, cu t mic de la ticalos, isi largea una din proprietatile lui (rautaciosii o sa-mi zica ca nu avea proprietati erau doar locuinte de stat si alea). De aia era atata graba. tovarasu' lucra pentru binele poporului si nu avea timp. Ce s-a intamplat? Bineinteles ca in aste conditii li s-a asigurat imediat o alta locuinta. "De stat" desigur. Li s-a asigurat si transportul lucrurilor si ... Dar bietii oamenii au avut nevoie de mai mult ajutor, caci capul familiei a facut infarct si a plecat spre alta lume.
Nu stiu cum si exact cand dar in oameni s-a petrecut o mare schimbare. Cei care locuiau in apartamente au devenit mai nervosi mai iritabili. Nu mai aveau pe fata relaxarea de dinainte de a fi demolati. Daca povesteau ceva de ce au mai vazut in ultimul timp se aprindeau repede la fata si doar daca povesteau amintiri despre cum a fost odata li se mai lumina fata de cate un zambet. Iar cei care traiau inca la case devenisera mai retrasi si traiau cu frica ca le va veni si lor randul.
O doamna ce avusese o casa pe o strada in Cluj, pe care daca azi ar mai avea-o vreo doua-trei generatii ar putea huzuri cu pretul de pe casa care a fost expropiata. Nu pentru ca ar fi avut nu stiu ce casa, desi gradina era bunicica, ci pentru valoarea comerciala a strazii (o strada lunga si importanta pe care de mult nu mai exista nici o casa) si a primit in schimb doua garsoniere, fiecare constand din doua camare in suprafata totala de 10,70 mp fiecare. Fiecare camera fiind dotata cu o nisa in care aveai o chiuveta si fiecare avea intrare separata din holul blocului. De ce doua? Generozitate comunista? Nu, avea un fiu aproape major si trebuia sa capete si el una. Una pentru ea, fiind vaduva "desigur" nu i se cuvenea mai mult si alta pentru baiat. Nu va mai intrebati, aveau si toaleta si dusuri. Comune, pe hol. Cine nu ma crede poate merge sa le vada pe strada Albac in Cluj. Sunt vreo trei blocuri de felul asta grupate acolo si altele prin alte parti. Blocuri in care au trait familii cu copii. Ce fel de familii? Majoritatea cu servici si compuse din oameni la locul lor. La locul lor dupa cum se straduiau sa asigure cat de cat o viata copiilor lor nu dupa locul in care i-au asezat comunistii. Muncitori, ingineri, un contabil, o profesoara si dupa cate stiu chiar si un preot. Un bloc a fost transformat in sectia de politie de cartier. Bine ca i-au gasit totusi o intrebuintare umana. Nu glumesc caci consider ca e foarte bine sa ai o sectie de politie in cartier. Altul sau jumatate din el a fost dat, parca, Uniunii Artistilor Plastici. Cel putin cei din blocurile astea au primit dupa revolutie ceva mai bun in schimb. Dar un bloc, cel in care primise camerele doamna de care va spuneam, nu au primit nimic, nefiind nici o institutie interesata sa ia blocul. Iar oamenii nici macar nu au putut sa-si cumpere "apartamentul" ca toata lumea caci cica era problema sociala si .... Totusi de vreo patru-cinci ani am auzit un zvon ca pana la urma ar fi primit aprobare de la "stapanire" sa-l cumpere. Bineinteles nu la pretul la care l-ar fi cumparat la inceputul anilor '90.
Unii ar putea sa-mi zica ca-s rau ca doar trebuia teren pentru locuinte si pentru cei care veneau la oras pentru a munci. De acord, dar era atata teren in jurul oraselor si si pe acesta comunistii isi pusesera ghearele. Si chiar daca vi se pare absurd daca ati face un calcul fiecare familie ar putea avea o casa cu gradina pe un lot in suprafata de 500 mp iar terenul afectat nu ar fi chiar asa de mult. Avem destul teren inca.
Sa facem un mic calcul:
Sa zicem ca suntem 21.000.000 de oameni. Sa presupunem in medie familii de 3 persoane. Rezulta cam 7.000.000 de familii. Desigur e o aproximatie destul de mare, dar consider ca merge.
Sa alegem loturi de 500 mp (un lot bun pentru oras). Din motive de utilitati, drumuri, scoli, etc. dublez suprafata neceasara unui lot adica la 1000 mp / casa.
Un km patrat are 1.000.000 mp, adica pe el pot construi (1.000.000mp) / (1.000 mp/casa) =
1000 de case.
Cati km patrati am nevoie pentru cele 7.000.000 de familii (adica de case)?
(7.000.000 case) / (1.000case/km2) = 7.000 km patrati.

Ce suprafata are tara noastra? Va las pe voi sa judecati. E posibil sau nu ca toti sa aiba petecul lui.?
De asta mi-e ciuda pe comunisti. Avand atata putere in mana ar fi putut face atata bine si au facut atata rau.

Am locuit destui ani si in apartament. Chiar mutandu-ma de cateva ori. Si mi-am iubit fiecare locuinta. In fiecare avand parte si de satisfactii. Ultimul apartament in care am stat a fost minunat. Avem doua balcoane. Nu foarte mari, dar mi se pareau splendide dupa ce am stat o vreme la parter fara balcon. Cand am vazut aceste apartamente dupa revolutie nu mi-a venit sa cred ca se putea construi si asa ceva in comunism. De ce nu au facut la fel pentru toti daca toti eram chiar asa de egali dupa cum ziceau ei? Cred ca din rautate si mai ales daca nu ar fi fost unii dintre noi mai egali decat ceilalti (vezi Ferma animalelor) nu ne-ar fi putut stapani.
Totusi desi apartametul era perfect, cel putin eu asa il vedeam, ceva ii lipsea ... un petec de gradina. Simteam asta pentru ca am avut norocul sa cresc la casa cu gradina, asa cum v-am spus la inceput. Sa nu va inchipuiti nu stiu ce casa asa cum unele sunt numite azi pompos "vile". O casa obsinuita construita in vremurile de dinainte de razboi, cu trei camere, bucatarie, o veranda inchisa, una deschisa si o camara. Ce au putut face strabunicii mei. Am uitat pivnita si podul. Podul plin de vechituri o lume minunta pentru copii. Baia a fost facuta mai tarziu transformand camara care era mare. Baie? Camera de spalat era, dar apa in casa si restul ...ceva mai tarziu. Ciudat, dar nu-mi amintesc de nici o casa in constructie in Cluj, amintirile mele concrete as putea sa zic ca incep de pe la 5 ani adica de prin '64 -65. Or fi fost da' eu nu-mi amintesc. Toate erau facute de dinainte de razboi. Pe la tara, da, stiu case construite in acea vreme. Pe la oras doar cate o transformare mai facea lumea. O imparteala de camare, o baie, o usa. Asta cu materiale gasite cu mult noroc pe la mijlocul anilor '70 la pompos denumita BJATM Baza Judeteana de Aprovizionare Tehnico Materiala, unde vanai sacii de ciment ca sa nu ii ia altii (in spiritul iubirii comuniste fata de aproape) si nici asa nu prea dadeai de ei. Toate transformarile facute pe furis de oameni care nu primeau aprobari, intregul Cluj fiind in plan de demolare. Din fericire nu s-a intamplat asta in totalitate. Dar lumea de azi e schimbata total fata de cea care o stiu eu. Cea de dinainte.
Multi tineri de azi nu stiu nimic despre cum a fost lumea inainte si cea de dinainte iar unii dintre noi care au trait acele timpuri, poate prea multi, uitam multe, poate prea multe. Interseant cat de repede se uita raul. Cum dam de un rau nou sau de o greutate cum regretam trecutul. Uitam cozile de la lapte. Lipsa mancarii si cum trebuia sa maturam podelele cu fruntea in fata "cateunuia" pentru a putea cumpara ceva pentru copii nostrii. Cum le incalzeam camera lor cu o caramida, de aia mare cu gauri, legata cu sarma sa nu crape. Caramida ce o tineam la flacara anemica a aragazului incercand sa domolim raceala caloriferelor. De ora in care casa se scufunda in intuneric, tovarasu' facand economie de curent pe pielea noastra si la asta la o ora de seara cand familia ar fi trebuit sa stea relaxata dupa valtoarea unei zile si sa se simta bine, unita, fericita stand adunata toata in jurul unei mese, acasa? Dar familia trebuia sa stea incordata pe intuneric. "Ora sexuala" cum multi ii spuneam incercand sa radem de orice numai sa treaca si asta. Cu cat entuziasm ne electrificam apartamentul cu cate o baterie auto si cateva beculete. Mai tine cineva minte vremea in care nu gaseai nici hartie igienica? Nu ca bunicii nostri ar fi avut-o, dar noile toalete de bloc nu admiteau ... him, nu intru in detalii. Cineva a dat pe vremea aia o explicatie foarte buna:
" Intrebare: De ce nu se gasete hartie igienica?
Raspuns: Pentru ca e mai mult cur decat cap."
Cand azi cand "catecineva" (totusi sunt putini de genul asa) imi spune ca el s-a descurcat foarte bine in acele vremuri nu pot sa nu ma gandesc cum totusi de nu realiza, nu se gandea si la ceilalti? De unde atata egoism? Mult venin comunist trebuie ca s-a strecurat in el! Ca s-a descurcat, s-a descurcat. Nu pot sa-l condamn pentru asta caci in ultima instanta supavietuirea scuza multe. Dar sa nu se gandeasca ca nu toti lucreaza de exemplu la Alimentara? Ca multi sunt in fabrici? Ca multi nu au nimic la tara de unde sa mai faca rost de cate ceva? Si chiar si la tara in multe sate lumea a ajuns sa cumpere paine din orase cooperativizarea nemailasandu-le nimic. Mai tine cineva minte cursele de trenuri pentru navetisti ce pleacu din Bucuresti, cu sacose burdusite cu cateva paini, spre inima Baraganului? Baraganul unde rege e graul? Mai stie cineva cu cata "placere" plecam in delegatii la Bucuresti in speranta ca vom gasi cate ceva de mancare, in Bucuresti mai bagandu-se cate ceva pentru a nu se revolta cumva cei prea aproape de resedinta tovarasului. Dar nici bucurestenii n-au dus-o prea grozav, cozile fiind tot cozi si la ei. Dar macar mai gaseai ceva ... - parca recunosc in aceasta exprimare un pic de venin comunist. Amarul provincialului indignat de bunastarea bucuresteanului capitalist care mai gasea cate un salam de cumparat si chiar si cate un pachet de unt.
Asta era lumea in care ne-au adus comunistii. Lumea celui care daca el are ce manca de ce i-ar mai pasa de altii?

In fine toate prostiile astea au trecut si am scapat de ele. Dar au venit altele pe capul nostru. Parca am fi blestemati ca raul si prostia sa-si puna vesnic amprenta lacomiei si egoismului pe capul nostru. Si mai e si cate o recesiune sau o criza energetica. Nu pot decat sa visez cum ar fi daca fiecare ar avea petecul lui de gardina. Petecul lui de fericire.

Gandul de mai jos l-am mai publicat pe un alt forum dar care nu era de gradinarit. Cui nu-i place ... n-are decat sa taca sau sa-mi zica ce vrea. M-am hotarat sa-l pun si aici caci parca-parca forumul musuroiului imi aduce aminte de unele zile de foarte de demult ... de o alta lume, de o lume disparuta.
Marturisesc ca ma consider norocos ca am cunoscut lumea de dinainte.



O alta lume

Apartin unei alte lumi. O lume fara frontiere, o lume in care gardurile erau facute pentru a unii vecinii, nu pentru a-i desparti.
Nu era perfecta, uneori se certau, cateodata se dusmaneau, in razboi se mai si omorau dar pana la urma dragostea de vecini invingea si daca unul lipsea, fie si numai pentru o zi, cand era vazut, in loc de salut, era intampinat scurt:
- Unde a-i fost?
si-n traducere asta insemna:
- De ce ai stat atat! Mi-ai lipsit.
Peste gard schimbau saluturi si binete, sfaturi si povesti nesfarsite, uneori si vorbe grele dar mai ales flori. Mai schimbau rasaduri si seminte, radacini si butasi, legume si fructe si chiar crengute pentru altoit.
Cand unul privea peste gard nu o facea pentru a masura capra vecinului ci pentru a lua exemplu, daca ceva ii placea sau macar pentru a vedea ca vecinul lui e bine. Uneori pentru a se bucura de florile vecinului care au fost puse si pentru el. Daca ceva ii placea incerca si el sa faca iar vecinul il ajuta cu bucurie.
Gardul nu era linia despartitoare, ci linia comuna, linia care aduna.
Lumea de care va spuneam nu mai exista. A supravietuit la doua razboaie dar in final a fost rasa de pe fata pamantului. Nu de comunisti, cum multa vreme am crezut, nu de buldozere, cum in mare parte fizic s-a intamplat, ci de veninul adus de comunisti si strecurat in inimile oamenilor.
Nu sunt ultimul supravietuitor caci si eu am fost atins, sunt doar ultimul care isi aminteste de ea. Pana acum nimeni nu m-a contrazis. Cred ca intradevar sunt ultimul.

Plimbare

Ma plimb pe strada mea.
Pe strada cu castani.
Senzualii ciorchini de flori
Sunt azi mingi tepoase
Care vor crapa in toamna
Castane maronii.
Bucurie de copii.
Langa casa sepcarului
Trandafirul lui alb
Imi face cu ochiul.
Mereu povesteste de el,
De parca ar fi baiatul lui.
Plecat,
Acum treizeci de ani,
La razboi.
Apoi muscatile lui tanti Rosza,
Parca sunt mai frumoase
Anul acesta.
Si perii lui nea Vasile!
Cat necaz avea!
Cu noi copii,
Din cauza lor.
Si cu cata bucurie
Ne umplea bratele de pere.
Pe strada mea
Ii cunosc pe toti,
Si toti ma cunosc.
Ei sunt ai mei,
Eu sunt al lor.

Pe strada mea,
Cu ferestre deschise,
Tresar, si-n jur
Doar balcoane-nchise
Si-un batran
Ce trage-n urma lui
O plasa si-un picior.
Mi-e frig, si-ntreb:
- Unde-s castanii?!
- Castani.
...Castani nu mai sunt.
...De douzeci de ani.
...Cine esti dumneata?

Sunt mut
Si-ntr-un final ma lasa
Iar eu privesc in gol,
Un batran
Ce trage-n urma lui
Un picior si-o plasa.

Claudiu

Nota: Recitind am vazut ca am fost cenzurat la un cuvant, punandumi-se beep. Bine s-a facut. Oricum am folosit cuvantul cu intentie de a sublinia o idee, o anumita stare de spirit nu ca-mi sta in obisnuinta. Asa ca asa ramane. As fi putut modifica folosind alt cuvant dar imi convine cu beep :)

stefana

Beep-ul se pune automat cand apare cuvantul incriminat.
Claudiu, n-am timp acu sa citesc tot ca tre' sa plec la servici, dar cat am citit mi-au dat lacrimile. Iti multumesc

mamaruta

Fantastic, Claudiu! Am ramas fara cuvinte!

penelopa

Impresionant, Claudiu!
Dar, aici, la Nocturnă, vrem să uităm de toate relele şi să râdem fără ... graniţe  :)

Deci, Mădă, te rog să muţi  eseul lui Claudiu la "Filosofie de viaţă". Acolo, pot să plâng cât vreau.  :)

myky

eu nu am ramas fara cuvinte, dimpotriva.
in mintea mea sunt idei pe care asa le-as transpune pe forum, numai ca, asta ar insemna sa starnesc un nou val de controverse.
nu doar tu tanjesti dupa lumea aceea, mai sunt si altii, putini, dar mai sunt.
pentru o casa modesta si un petec de pamant mi-am sacrificat 5 concedii si numai eu stiu cate altele.
da, comunismul a distrus multe vieti, dar cine alcatuia comunismul.
oamenii au omorat oameni, si de ce?
linguseala, fatarnicia, viclenia au rapus vieti care nu au putut sa spuna 'sefu era sa aveti o scama', din pacate cam astea primeaza si in democratie, dar vorba poetului:
' bucurosi le-om duce toate, de e pace sau razboi'
FELICITARI!

Erwin

Claudiu, foarte adevarat ce ai scris. Din pacate/fericire eu nu imi amintesc mai nimic din comunism. Aveam 9 ani la Revolutie. Imi amintesc doar cum ma duceam zilnic cu bicicleta la Cooperativa, cu cartela dupa paine. Sau, cum mergeam cateodata cu mama la Bistrita dupa paine... In 89, nici la Bistrita nu se mai gasea paine, ci doar ceva franzelute mici... Dupa disparitia painii, aparusera niste versuri:

-Franzeluta, franzeluta, unde-i sora ta cea mare?
- A plecat peste hotare...

Ce-mi mai amintesc? Ca aveam un vecin care lucra la Feleacu, si el ne aducea glucoza. Era tare, trebuia sa o tai cu cutitul si cu ciocanul, dar era buna...

Nu prea gaseam bomboane la magazin, dar aveam zahar si matusa imi facea tot timpul bomboane de zahar ars cu nuca. Mmm, ce bune erau!
Regula no. 1: Oamenii nu-s ceea ce par!
www.erwin.sunphoto.ro

penelopa

Dragilor, nu vreau să intru în polemică/politică cu voi dar eu, nush de ce, din vremurile alea nu-mi amintesc decât ce a fost frumos.
Am avut o copilări fericită, la ţară, pe malul unei unui lac din câmpia Brăilei. Părinţi orfani (deci,  n-am avut bunici) muncind din greu din zori şi până în seară pe câmp, şi noi, 4 fraţi,  liberi şi neliniştiţi, de capul nostru .... la fel, din zori şi până în noapte când, lihniţi de foame, ne întorceam acasă.
Ne jucam pe malul bălţii unde ne strângeam toţi copii  de pe uliţă.  Aveam jocuri frumoase, instructive, nevinovate şi eram puri, sănătoşi şi .... fericiţi, chiar dacă toată ziua nu mâncam decât fructele culese direct din copacii escaladaţi (unde era craca mai mare, acolo eram şi io cocoţată  :D), strugurii cu praf şi pânze de păianjeni culeşi direct de la butuc  etc, şi, niciodată, n-am avut probleme cu stomacul.
Luam pâine pe cartelă (pâine făcută la CAP din grâul  donat de părnţi),  aduceam apă de băut de la câteva uliţe depărtare fiindcă, în general, în sat apa era sălcie şi, când plecam după apă (cu găleata) luam şi o pâine mare, rotundă, de vreo 2 kg, fierbinte, abia scoasă din cuptor. Până acasă mâncam jumate din pâine şi beam 1/4 găleată apă.  A fost "meniul" cel mai bun pe care l-am servit vreodată  :)
Nu prea ştiam de ciocolată pe vremea aia, doar bomboane, biscuiţi, "spirale"  şi "Eugenia" ce ne mai permiteam să luăm de ... 1 leu.  Dar nu-mi pare rău! (nici acum nu mă omor după ciocolată  :))

Şi mai târziu, când am plecat la şcoli prin ţară, am stat prin cămine, mâncam la cantină, ieşem din incinta căminelor numai cu "bilet de voie", mă întâlnem, pe ascuns, cu băieţii (deh, iubiri adolescentine ... nevinovate ), mergem în sălile de lectură şi învăţam iar, o dată pe lună, la sfârşit de săptămână, mergeam acasă la părinţi.
Doamne, ce  bine era!!!!

Şi iar, muult mai tărziu, cu copil mic în ultimul an de facultate, cu repartiţie  prin Cehu-Silvaniei, cu 2 kile de carne pe lună după o noapte de stat la cozi,  cu cafea cu nechezol, dar, în fiecare vară ... la Mare, în CO.  ;)

Am fost la întrunire în ziua aceea a lui '89 (nu ne scăpa niciuna la care venea Ceauşescu), am sfidat, am dispreţuit cultul personalităţii iubitului conducător, am căzut printre picioarele mulţimii dezlănţuite în disperarea de a se face dispărută din piaţă, am ajuns acasă fericită că, în sfârşit, se va produce  schimbarea.
S-a produs schimbarea!
De atunci sunt numai schimbări dar nici una nu a mulţumit mulţimea.
Am avut parte de mult rău în viaţa asta dar nu din cauza regimurilor. Din cauza  ......  OAMENILOR!  :(
Şi totuşi, iubesc viaţa asta!  ::)


penelopa

Hai, măi Myky, lasă-mă'n durerea mea ! Mie nu-mi plânge nimeni de milă ...... şi,  nici n-am nevoie că ştiu să plâng şi de una singură  >:(.    DAR,  VREAU SĂ RÂÂÂÂÂD!!!!

myky

prietenii iti plang, dar nu se bat cu pumnul in piept :-* :-* :-* :-*

georgette

Claudiu.....pot sa spun doar:dureros! Felicitarile le meriti cu prisosinta pentru cum scrii intr-adevar.. si pentru sufletul tau care pastreaza atat de clar durerile care pe altii i-a coplesit,asa cum pamantul poarta developat in straturile lui intreaga-i existenta...dar pentru ceea ce ai trait (si nu numai tu,nu esti singurul..)este dureros..este dureros acest "blestem" care urmareste neamul acesta,si-l secatuieste de vlaga..si oare pentru ce?Barca numita "viata" ne poarta din durere in durere catre...o destinatie necunoscuta noua...nu stim ce ne asteapta...dar cred ca important este sa invatam sa calatorim,sa ne ajutam pe parcurs,sa nu ne mai uram,sa invatam sa daruim din ce avem si din ceea ce sintem..cine vrea sa primeasca-bine ,cine nu ,va trage din greu "bagajele" grele ale avutiei personale...ai deschis cutia pandorei...dureri ce ard ca lava ies acum la suprafata rascolind prezentul si asa atat de fragil...dar Totul are o logica a Sa...ceea ce astazi este scrum si cenusa ,maine poate fi un camp de maci!
nu-ti face probleme ,ne a placut ''scrisoarea'' ta si multora ne-ai rascolit amintirile ..sa nu uiti Darie!...ar trebui sa ne aducem aminte mai des...
namaste

gabriela jalba

Fiindca suntem la filozofie de viata......A mea e ceea ce unii ii zic tehnica de supravietuire . Acest "priveste inapoi cu/fara minie" la mine nu functioneaza,atunci cind e vorba de ceva ce doare. Sint multi carora viata le-a oferit tot felul de incercari,care au un roman de viata. Si eu sint printre ei,si am intrat intre pietrele de moara ale vietii la 20 de ani. Mi-a dat Dzeu sanatate si minte lucida.Atunci nu m-a invatat nimeni cum sa fac sa-mi fie bine. Instinctual am facut ce trebuia.Ce era rau,bagam intr-o camera,inchideam usa si aruncam cheia. Usi dupa usi....Nu am "lalait" nici o situatie precara. Decit un chin fara sfirsit am preferat un sfirsit cu chin. Am mers cu capul sus mai departe . Nu am amintiri urite.Ar trebuii sa-mi chinui mintea ca sa le scot la suprafata,si..la ce bun???!!!!!
   Cei tineri...incercati sa traiti fiecare zi;nu cea de ieri!!! Ginditi-o pe cea de miine,dar traiti intotdeauna AZI !!!!
Pace!!!
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
http://s1142.photobucket.com/user/gabryela3/library/?sort=3&page=

doina

 "Oamenii nu doar se supara, ei contribuie la propria lor suparare"
                                                                                               Albert Ellis

Claudiu

Buna

Scuze ca am lipsit si scriu cu intarziere.
Fara a sustine ca detin secretul adevarului incerc cateva raspunsuri asa de dragul filozofiei de viata. Pana acum n-am atacta segmentul asta din forum. Dar am inceput sa-l frunzaresc .... :)

Penelopa a zis:

"la "Filosofie de viaţă". Acolo, pot să plâng cât vreau."

Te rog sa nu plangi. Nu de asta am scris :)

Myky a zis:
"in mintea mea sunt idei pe care asa le-as transpune pe forum, numai ca, asta ar insemna sa starnesc un nou val de controverse."

Asa e de multe ori la noi daca o idee in opozitie cu ale noastre o luam ca atac atac la persoana noastra. Poate ar trebui sa meditam un pic. In fond si la urma urmei poate fiecare are cate un pic de dreptate. Numai din controverse poti construi ceva viabil. Adica verificat si de pareri contrare.
Dar asa e o controversa poate degenera in prostii.
Totusi atata timp cat nu e evident atac la o persoana, adica nu se refera la ce si cum e, ce si cum traieste anume cineva, daca e in limitele moralului, ar trebui ca o controversa sa ne bucure mintea.

" nu doar tu tanjesti dupa lumea aceea"
Am scris anume asa, poate, poate mai apare cineva. Multumesc.
Poate tanjesc un pic, poate mai mult dupa felul oamenilor dupa mentalitatea de atunci. Ar trebui totusi sa nu tanjim ci sa-i promovam imaginea si valorile. Poate va fi de folos cuiva, candva, undeva ...
"cine alcatuia comunismul"
Aceasta va ramane o intrebare vesnica.
Cu sau fara voia noastra toti am alcatuit comunismul. Unii au profitat, altii au suferit, altii s-au descurcat. Cred ca cei mai multi sunt cei care au suferit. Suferinta nu neaparat in forme acute si cred ca exista si suferinta in subconstient.
Atata timp cat nu vom lua pozitie, cel putin acum cand nu mai sta securea deasupra noastra, fiecare avem raspunderea pentru cine a alcatuit comunismul. Luand pozitie, aratand cum a fost dam o sansa de a nu se repeta sau mai bine zis de a se perpetua in forme ascunse cum s-a intamplat si se mai intampla si in zilele noastre. A lua pozitie nu inseamna ca toata ziua sa ne-o ocupam cu condamnarea comunismului, ci daca vine vorba sa nu ne ferim a spune ce trebuie.

Mersi Erwin nu stiam versurile franzelutei. Amintirile tale sunt pretioase.

Penelopa a mai scris:
"Dragilor, nu vreau să intru în polemică/politică cu voi dar eu, nush de ce, din vremurile alea nu-mi amintesc decât ce a fost frumos."
Acum vreo trei ani stateam la o bere (mi se mai intampla) cu un prieten si depanam amintiri vechi. La un moment dat am constat ca amintirile noastre sunt foarte frumoase si parca tanjeam dupa acele vremuri desi "la rece" stiam ca au fost multe lucruri urate si ca multe n-au stat asa bine cum suna povestile. La un moment dat ne-am dat seama si ne-am gandit cum se poate? Concluzia a fost nu are cum sa nu ni se para frumoase acele vremuri caci a fost vremea in care eram tineri iar in amintiri povestile tineretii apar intotdeauna frumoase. Daca ati avut ocazia sa ascultati batrani povestind de vremurile razboiului veti constata ca multe suna frumos, desi n-a fost.
In plus cu tot cenusiul de deasupra noastra toti am avut si momente de fericire. Aceste momente domina in amintirile noastre, altfel n-am fi supravieuit. Unele momente ar parea tare aiurea azi. Dar ne bucuram cand reuseam sa prindem ceva la cate o coada si ne simteam fericiti fara sa realizam realitatea. Astfel de momente de fericire au avut chiar si cei care au trait razboiul.
"Am avut o copilări fericită"
Toti cei care am avut parinti si care s-au ocupat cat de cat de noi am avut o copilarie fericita. Indiferent de lipsuri. De fapt perioada cat timp parintii iti traiesc o simti ca fericita, indiferent de varsta. Si cum sa nu fie mai ales ca mama e singura care iti va spune intodeauna "ai grija ca frige" chiar daca e vorba de un simplu ceai.
Chiar si in conditii mai grele in general copilaria e perceputa in amintiri ca fericita. Poate in amintirile povestite de unii adulti sa sune povestile a nefericire, dar cred ca e un "filtru matur" suprapus peste amintiri in timp ce sunt povestite. Raman la parerea ca in principiu copilaria e perceputa ca fericita.
" Şi mai târziu, când am plecat la şcoli prin ţară, am stat prin cămine, mâncam la cantină, ieşem din incinta căminelor numai cu "bilet de voie", ..... mergem în sălile de lectură şi învăţam iar, o dată pe lună, la sfârşit de săptămână, mergeam acasă la părinţi.
Doamne, ce bine era!!!!"
Doamne cata dreptate ai! E un dar divin ca adolescentii sa nu simta povara vremurilor.
Timpul scolii imbina de regula tineretea si prezenta, fie si la distanta a parintilor.

In plus largeste si cercul cunostiintelor cu persoane de aceiasi varsta.
"mă întâlnem, pe ascuns, cu băieţii (deh, iubiri adolescentine ... nevinovate ),"
Norocoas-o!!!

Totusi o intrebare de dragul polemicii: Exista si iubiri vinovate? Eventul cele neadolescentine? :))

Penelopa:
"Şi totuşi, iubesc viaţa asta! "
De ce n-am iubi-o? Putini dintre noi au curajul de a o recunoaste asa deschis cum ai facut-o tu de regula ne plangem la tot pasul, ba ca seful e prost, ba ca ma strang pantofii, ba ca m-am ars cu cafeaua de dimineata,baca ... .
Unii ar incerca sa critice asta, dar sa mediteze un pic inainte de a critica punandu-si intrebarea: au o alta? :)

Myky memorialul durerii e istorie. O istorie care ar trebui stiuta cel putin sub forma povestilor, ca istorici nu putem fi cu totii.
As spune ca au fost doua categorii: victime si eroi. Dar ei nu cer ca sa fie plansi deci sa nu-i plangem.
Respectati da. Plansi nu!
De altfel mesajul unora a fost clar: " Nu uitati, dar nu ne razbunati "
Ce sa nu uitam? Cum a fost.

Georgette acele dureri, azi nu mai sunt dureri sunt doar un fel de istorie. Nu am scris pentru a starni spirite sau polemici ci pentru a comunica ceea ce stiu. Pentru a nu se uita. Pentru a arata ca au fost si timpuri in care aveam un alt mod de viata si cum acesta ne-a fost luat iar azi parca nu ne mai gasim drumul.
Oricat ar putea parea de aiurea sau stiu eu cum sa zic ca nu vreau sa supar pe nimeni, oamenii care aveau casuta lor si bucatica lor de pamant erau mult mai greu de manipulat si erau altfel pregatiti pentru timpuri grele si se simteau liberi. In plus chiar daca stratul de legume nu era nu stiu ce afacere le dadea un fel de ocupatie si multumire, un fel de viata care nu se poate cumpara nici cu aur.
Multi din cei care isi amintesc de perioada comunista zic ca pana prin saptezecisiceva era inca bine.
Nu era bine dar asa simteam caci inca consumam din modul de viata al bunicilor nostri. Taranii mai aveau cate ceva. Inca unii mai aveau procentul ala din roade. Inca multe case la oras erau in picioare si oamenii se descurcau cumva.
N-am sa zic ca inainte de razboi viata si soarta oamenilor era perfecta, fara probleme si imbelsugata. Insa in mare era asa ca cea din alte tari care nu au avut ghinionul comunist pe cap si uneori ma gandesc cam cum ar fi putut fi si evolutia noastra si ce intorsatura a luat soarta pentru noi la un moment dat.

Gabriela a scris:
" Acest "priveste inapoi cu/fara minie" la mine nu functioneaza"
Absolut de acord, mania/minia (cu a s-ar putea citi si altceva) nu e buna la nimic. Danici ailalta nu e buna. :)
"Nu am "lalait" nici o situatie precara."
O solutie foarte buna. Trebuie sa ai si tarie insa. Daca ai reusit asta, tot respectul.
"Nu am amintiri urite."
Cred ca e doar un fel de a vedea cum au fost lucrurile dupa un anumit timp. Ai dreptate insa nu trebuie sa te cramponezi de astea.
Totusi as zice ca trebuie sa tii cont de exeprienta ca sa poti merge inainte fara a repeta ce nu ti-a picat bine candva.
" Cei tineri...incercati sa traiti fiecare zi;nu cea de ieri!!! Ginditi-o pe cea de miine,dar traiti intotdeauna AZI !!!!"
Nu se poate un sfat mai bun ca asta. Mare dreptate ai si ai mai zis-o aici la rubrica asta (am zis si eu ca am inceput sa o frunzaresc).
Tinerii nu trebuie sa poarte nici o piatra de gat. Totusi as indrazni sa adaug cunoasteti si nu uitati ziua de ieri. E importanta. Repet cei fara de trecut nu au viitor.
Traiti viata dar nu in nepasare.
Poate doamna Gabriela va sari pe mine pentru asta dar o rog sa se gandeasca un pic inainte la "ia-le trecutul si le vei controla viitorul" care nu-s cuvintele mele si vedem destule "aplicatii" ale acestei metode in ziua de azi.
Ca o paranteza Stalin a fost un maestru al acestui control, mutand populatii pe teritorii straine si care neavand nici un fundament acolo nu au incotro decat sa asculte de stapanire.
As extinde insa un pic completand cu
Ia-le pamantul si le vei controla mancarea.
Ia-le traditiile, obiceiurile si povestile si le vei controla felul lor de a fi, insasi fiinta lor.

In fine sper ca n-am ... plictist ca sa zic asa.

Claudiu

Buna

Sa mai "pun" ceva.

Un om si lalele lui

Pe strada pe care am crescut locuia candva un om care avea o casuta mica cu pereti din pamant si o gradina mare plina de lalele.
Cultiva si alte flori si legume care desi mie mi se parea foarte frumoase caci aratau foarte bine pentru el nu contau. La el am vazut prima data agrisi altoiti si alte curiozitati. Toate plantele din gradina lui erau in forma si sanatoase dar pentru el nu contau decat lalele. Toate rosii si toate de acelasi soi. Infloreau foarte timpuriu si acestea ocupau marea parte din suprafata gradinii lui. Daca apareau altele, caci gradina era veche si mai fusese lucrata inaintea lui de altii, le elimina dandu-le cui le vroia.

Imi explica cum are el scoala de lalele, cum le inmulteste, cum le rupe bobocul la elevi ca sa se formeze bulbul pentru anii ce vin si o multime de alte lucruri interesante din viata lalelelor. Imi vorbea si de alte soiuri, pe care el nu le cultiva, cum sa pui semne daca ai culori diferite si sa stii cand le scoti. De exemplu daca e galbena pui un bat inclinat spre rasarit - rasa galbena .... etc. Lucru si sfaturi cu iz arhaic dintr-o lume dinainte de razboi.
Avea o multime de cunostiinte despre gradinarit si le si impartasea. Avea anume scule confectionate de el, instalatie de udat cu materialele pe care le gaseai pe atunci, adica inainte, mult inainte de revolutie.
Mai vindea lalele, pe la piata, dar nu prea mult, asa ca un pensionar ce se distra vazand spectacolul lumii.
Daruia si bulbi de lalele dar numai cui i se parea ca intradevar le vrea. Celorlalti le vindea.
Tot timpul am fost convins ca este un mare gradinar si un mare iubitor de gradinarit si plante. Mai ales ca impartasea cunostiinte diverse si bune cui intreba. Nu era foarte sociabil sau cel putin asa parea dar daca vedea ca intradevar vrei sa faci gradinarit te ajuta cu placere caci stia o multime de lucruri practice. Daca il convingeai ca te intereseaza cu adevarat o planta si nu e doar asa un chef de moment la vederea florii puteai auzi povesti si explicatii foarte interesante.
Fiind batran dupa ani a trebuit sa renunte la gradina si a mers sa locuiasca cu fiul lui. Nu l-am mai vazut ani de zile.
La cativa ani dupa revolutie, nu multi dar nu mai tin minte, l-am intalnit in oras, si mai batran. L-am intrebat asa in gluma:
"Ce mai fac lalele?"
Mi-a raspuns:
"A lalele, dorm."
I-am zis ca cred ca ii e greu fara gradina lui fiind asa un gradinar pasionat. Mi-a zimbit, si mi-a zis cam asa:
"Gradinar? Niciodata nu mi-a placut gradinaritul si nici ingrijitul plantelor. Dar lalele alea rosii (vina mea am uitat numele soiului), am primit 6 bulbi prin anii 50 din Franta, cand le-am vazut prima data inflorite a fost dragoste la prima vedere de care nu m-am mai putut desparti."

Povestea de mai sus nu e romantata, iar in anii 50 se obtineau greu plante de afara.
Acum va intreb ce fel de viata si ce fel de iubire a fost asta?



Hai sa vi le arat si voua. Cum aratau in gradina mea la multi ani dupa ce gradina lui nu mai era decat in amintirile catorva.





Acum nici eu nu le mai am. Dar cred ca pe undeva au supravaietuit caci n-am fost singurul care a primit de la el bulbi. Si si eu radul meu am dat candva din acesti bulbi. Dar povestea nu o mai stiau decat bulbii si cu mine caci nu am spus-o celor carora le-am dat care nu pareau interesati decat de floare, caci era intradevar foate timpurie. Acum o stiti si voi.

penelopa

"Acum va intreb ce fel de viata si ce fel de iubire a fost asta?"

Eu as raspunde ca a fost .............  o viata !  :)........  si o iubire adevarata, neconditionata, infinita!

Si, da! In viata sunt iubiri nevinovate care nu afecteaza pe cei (uneori dragi ) dinn jur si nu contravin moralitatii.
Sunt insa si iubiri vinovate: vin cand nu le chemi, nu le astepti .......... poate, nici nu ai nevoie de ele, dar ele vin, nu le poti respinge, te cuprind, te sugruma, te   inalta la ceruri, te lasa sa cazi de acolo ....... in ploaia de pietre aruncate de aparatorii moralitatii  care uita sa se priveasca in ochii din oglinda.

ps. sa nu incepeti cu consecintele unei  iubiri vinovate.  Principiul meu de baza  este ca, orice problema are, cel putin,  o solutie.

myky

claudiu, sper din tot sufletul ca nu aceasta este starea ta generala, si ca sunt doar 'rabufniri ale filosofiei tale de viata'
o duminica frumoasa iti doresc. binenteles ca sunt multe de spus, dar eu am renuntat demult la a filosofa, si mai ales pe forum.

P.S. discutiile in contradictoriu  sunt bune, daca exista si argumente solide pe baza carora sa fie facute, asa de dragul contrazicerii, e 'apa de ploaie'

gabriela jalba

Quote from: Claudiu on March 15, 2009, 04:52:55 AM
Gabriela a scris:
" Acest "priveste inapoi cu/fara minie" la mine nu functioneaza"
" Cei tineri...incercati sa traiti fiecare zi;nu cea de ieri!!! Ginditi-o pe cea de miine,dar traiti intotdeauna AZI !!!!"
Nu se poate un sfat mai bun ca asta. Mare dreptate ai si ai mai zis-o aici la rubrica asta (am zis si eu ca am inceput sa o frunzaresc).
Tinerii nu trebuie sa poarte nici o piatra de gat. Totusi as indrazni sa adaug cunoasteti si nu uitati ziua de ieri. E importanta. Repet cei fara de trecut nu au viitor.
Traiti viata dar nu in nepasare.
Poate doamna Gabriela va sari pe mine pentru asta dar o rog sa se gandeasca un pic inainte la "ia-le trecutul si le vei controla viitorul" care nu-s cuvintele mele si vedem destule "aplicatii" ale acestei metode in ziua de azi.

Claudiu,te-ai lasat putin purtat de val....deci!!!eu am zis sa nu te tarezi cu carentele trecutului,sa nu zgindaresti cicatricile/ranile , ca poate nu stii, dar dor!!! . Daca poti sa folosesti trecutul in bine,e ok!!! Daca nu,tine-o sfoara ,inainte!!! Exista uneori o situatie,un cuvint,care ca un clic,in memoria mea,deschide o fereastra din trecut. Cam oricare ar fi,ma doare: alea fericite,ca cei cu care am fost nu mai sint,alea nefericite,ca...nefericite!!! De aia am zis" Acest "priveste inapoi cu/fara minie" la mine nu functioneaza"
   Nu prea puteam discuta problema opunind experienta de viata,de la egal la egal.Apoi,una e sa discuti trecutul unui individ,alta a unei colectivitati !!! Nu spuneam de trecutul unei natii....,
Eiiiii!!! vorbim discutii.....
     O saptamina cu primavara!!!!
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
http://s1142.photobucket.com/user/gabryela3/library/?sort=3&page=

ionut

singurul lucru  de care mi amintesc cu infinita placere,din timpul comunismului este acela ca atunci eram tanar(nu ca acum as fi batran :D)
mergeam la coada la lapte cu noaptea in cap sa pot pleca si la serviciu,ajunsesem sa ne cunoastem deja,doi ce pareau a fi prieteni,zice unu, ghita ce faci ai dormit aici(ghita era primul),sa vezi ce am patit,azi noapte mi a venit chef de un gat de tuica,m am dus la camara si din gresala am rasturnat o sticla,nevasta mea zice ghita ce dracu faci ca m ai trezit,scuze draga plecam la lapte...si iaca ma aici de la 3,macar sa fi tras  un gat de rachiu...(e adevarata)
deci toate s trecatoare...

Francesca

Noa ca am ras de numa-numa.Buna intimplarea . ;D ;D ;D

penelopa

Quote from: ionut on March 15, 2009, 08:24:04 PM
...........   si din gresala am rasturnat o sticla,nevasta mea zice ghita ce beep faci ca m ai trezit,scuze draga plecam la lapte...si iaca ma aici de la 3,macar sa fi tras  un gat de rachiu...(e adevarata)
deci toate s trecatoare...

Asta mi-a amintit de o altă întâmplare, când, soţia unui vecin pusese bine (de soţ)  câteva sticle de ţuică, pentru ocazii. Soţul le-a depista şi, în timp, le-a golit fără să atraga atenţia: umplea sticlele cu apă.  :D

mihail

ha-ha-ha,eu luam de la un magazin de la Hanul lui Manuc,masline umplute,pt colegii de birou.Asta pt ca veneam saptaminal la Bucuresti.De la un magazin din apropiere,luam truse Rotring.Pt, mine pui congelati de pe Magheru,de la Alimentara din apropierea statiei de metrou P.Romana.Cu ocazia asta ma uitam la bila,sa vad ce-i cu ea.Uneori parea ca se clatina.De pe Titulescu luam canistre cu benzina,pt colegii cu masina. ;D

penelopa

Quote from: mihail on March 16, 2009, 10:03:59 AM
.................  Cu ocazia asta ma uitam la bila,sa vad ce-i cu ea.Uneori parea ca se clatina.

Te referi la bila de pe clădirea ASE ?  :D   Am auzit că e, încă, la locul ei  ;)

mihail

aha...putea macar sa cada datorita tie...dar,ti-ai gasit ! ::)